Fanii Titanic, Avatar şi Star Trek, în doliu. A murit James Horner

23 iunie 2015 8:31   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Multiplul laureat al premiilor Oscar pentru coloanele sonore a marilor succese hollywoodiene din ultimii 15 ani, James Horner, a murit la vârsta de 61 de ani într-un accident aviatic.

James Horner a fost compozitorul coloanelor sonore a mai mult de 100 de filme printre care "Titanic," "Avatar," "Field of Dreams," "Apollo 13," "Braveheart," "A Beautiful Mind" şi două continuări a seriei "Star Trek". El este autorul piesei "My Heart Will Go On" interpretat de Celine Dion, melodie ce i/a adus acestuia două premii ale Academiei Americane de Film.

A murit James Horner. Co-compozitor al hit-ului "My Heart Will Go On"

Horner a fost unul dintre cei mai talenaţi şi totodată populari compozitori ai ultimilor 30 de ani. Coloana sonoră a filmului "Titanic" scrisă împreună cu Will Jennings şi interpretată de Celine Dion a câştigat două premii Oscar şi a devenit cel mai bine vândut album ce are la bază muzica de film, atingând o cifră de 30 de milioane de unităţi vândute.

A murit James Horner. Accidentul este unul misterios

James Horner a murit ca urmare a unui accident aviatic. Acesta deţinea licenţă de pilot profesionist, însă aparatul cu un singur motor S312 Tucano MK1 a dispărut de pe radare în zona parcului naţional "Los Padres" situat la aproximativ 100 de kilometri nord de Santa Barbara în sudul Californiei. Pilotul a murit la impactul cu solul, potrivit washingtonpost.com. Anunţul morţii marelui James Horner a fost făcut prin intermediul unui mesaj publicat de asistenta sa pe Facebook.

A murit James Horner. Scurt CV

Compozitorul, orchestratorul şi dirijorul de muzică orchestrală şi de film James Horner, care a murit la 61 de ani, a realizat coloane sonore pentru filme precum "O minte sclipitoare/ A Beautiful Mind" (2001), de Ron Howard, "Troia/ Troy" (2004), de Wolfgang Petersen, şi "Apollo 13" (1995), de Ron Howard.

De altfel, actorul şi regizorul Ron Howard a scris, luni, pe platforma de socializare Twitter: "Strălucitorul compozitor James Horner, prieten şi colaborator la şapte filme, a murit tragic într-un accident de avion. Mă doare sufletul pentru cei apropiaţi lui".

James Horner a fost nominalizat de zece ori la premiile Oscar şi a primit două astfel de trofee, în 1997, pentru cel mai bun cântec şi cea mai bună coloană sonoră din filmul "Titanic", de James Cameron. Pentru muzica din acelaşi film a primit şi două premii Globul de Aur, precum şi două premii Grammy. De asemenea, a primit numeroase nominalizări la premii Grammy, BAFTA şi trofee din partea diverselor asociaţii de compozitori internaţionale, pentru muzica unor filme precum "Avatar" (2009), de James Cameron, "Inimă neînfricată/ Braveheart" (2009), de Mel Gibson, "Aliens - misiune de pedeapsă/ Aliens" (1986), de James Cameron, "Legendele toamnei/ Legends of the fall" (1994), de Edward Zwick, "Uimitorul Om Păianjen/ The Amazing Spiderman" (2012), de Marc Webb, "Masca lui Zorro/ The Mask of Zorro" (1998), de Martin Campbell.

Printre piesele care au depăşit graniţele filmelor în care au apărut se numără "My Heart Will Go On" ("Titanic"), "I See You" (Avatar) şi "I Want To Spend My Lifetime Loving You" ("The Mask of Zorro").

Mai multe