Fiica lui Paul Walker a abandonat lupta! Ce decizie a luat

25 octombrie 2017 14:50   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Actorul Paul Walker, devenit celebru datorită prestaţiei din seria "Furios şi iute”, a murit acum 4 ani în urma unui tragic accident de circulaţie, la numai 40 de ani. Întreaga sa avere, de 25 milioane de dolari, a lăsat-o fiicei lui, Meadow, care astăzi este o superbă domnişoară de 19 ani.

Paul Walker era pasager într-un autoturism Porsche condus de un prieten al său, când a murit. Şoferul a pierdut controlul autovehiculului în zona Santa Clarita, California. Maşina a ieşit de pe carosabil, s-a lovit de un stâlp şi a fost imediat cuprinsă de flăcări. Ambii pasageri au fost declaraţi decedaţi la sosirea echipajelor de salvare.

Meadow a jurat să-i facă dreptate tatălui său, dând în judecată compania care a produs automobilul, pe motiv că centura de siguranţă ar fi fost defectă. De aceea, tatăl ei nu ar fi putut să iasă din maşină. Iată însă că, după ani de bătălie în justiţie, fata lui Walker a ajuns la înţelegere amiabilă cu Porsche, în afara tribunalelor. Paul Walker a murit la 30 noiembrie 2013. Meadow stă departe de lumina reflectoarelor şi se concentrează pe studiu. Tânăra adoră să călătorească, însă este destul de discretă atunci când vine vorba să împărtăşească fotografii cu internauţii pe conturile de socializare.

Mai multe