Fiica lui Whitney Houston, ucisă de logodnic? Bobbi Kristina ar fi fost victima violenței domestice

9 august 2015 18:07   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Reprezentanții lui Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston, au intentat un proces în valoare de cel puțin 10 milioane de dolari împotriva logodnicului tinerei, Nick Gordon. Aceștia susțin că bărbatul ar fi fost vinovat pentru moartea tinerei artiste.

 Nick Gordon, logodnicul lui Bobbi Kristina, este acuzat că ar fi omorât-o pe artistă. Fiica lui Whitney Houston a fost găsită inconștientă în cadă, înecată în apă fierbinte cu o adâncime de 30 de centimetri. Aceasta a fost pusă într-o comă indusă, însă, după aproximativ șase luni, Bobbi a trecut în neființă la vârsta de numai 22 de ani. Acum, misterul morții tinerei artiste iese la iveală. Se pare că fiica lui Whitney Houston era o victimă a violenței domestice, potrivit cnn.com.

Reprezentanții lui Bobbi Kristina urmăresc să obțină despăgubiri în valoare de cel puțin 10 milioane de dolari din partea lui Nick. Aceștia îl acuză că s-ar fi certat cu Bobbi în dimineața zilei de 31 ianuarie. Apoi, pentru a o lăsa inconștientă, Nick i-ar fi servit un cocktail toxic, iar apoi ar fi așezat-o cu fața în jos în cadă, motiv pentru care tânăra a suferit traumatisme la nivel cerebral.

Se pare că Nick ar fi fost foarte posesiv și gelos în relația cu Kristina, ajungând chiar să instaleze camere de supraveghere în casă pentru a putea vedea în permanență ce face și ce spune. Acuzațiile din proces susțin că Nick ar fi controlat toate interacțiunile lui Bobbi Kristina, dar și conturile ei din bancă pentru a-i putea accesa banii. Mai mult, acesta ar fi transferat în mod constant o mare parte din bani în contul personal fără autorizația sau consimțământul fiicei lui Whitney Houston.

Cu toate acestea, avocații lui Nick neagă acuzațiile, despre care spun că ar fi „calomnioase”: „Nick este frânt și distrus după ce și-a pierdut marea iubire, și este rușinos faptul că aceste acuzații fără nici o bază au fost prezentate public”, au declarat Joe Habachy și Jose Baez. Mai mult, Nick Gordon este pregătit să se apere în acest proces și să desființeze ceea ce avocații lui numesc „un atac fictiv împotriva persoanei care a iubit-o pe Krissy (Bobbi Kristina, n.r.) cel mai mult”.

Mai multe