Fiul cel mic al lui Michael Jackson, apariţie rară. Blanket a petrecut Crăciunul în Roma cu Paris şi Prince

28 decembrie 2019 11:00   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Cei trei copii ai lui Michael Jackson şi-au petrecut Crăciunul împreună, în Roma. Paris (21 ani), Prince (22 ani) şi mezinul de 17 ani Bigi, care şi-a schimbat numele din Blanket în 2015, au fost văzuţi în timp ce se plimbau pe străzile capitalei Italiei şi vizitau cele mai importante obiective turistice.

Cei trei fraţi au vieţi foarte diferite, dar au decis să petreacă Sărbătorile împreună şi au ajuns în oraşul din Peninsulă. Au fost însoţiţi de iubita lui Prince, Molly Schirmang şi de iubitul lui Paris, Gabriel Glenn. Conform mirror.co.uk, ei au vizitat Fântana Trevi, Villa Borghese, Piazza Navona şi Panthenonul. 

Bigi Jackson, cel mai discret dintre copii lui Michael

Anul acesta s-au împlinit zece ani de la moartea subită a lui Michael Jackson, la 50 de ani. Foarte mici pe atunci, cei trei au rămas în custodia bunicii lor, Katherine. Fraţii, care au petrecut şi Halloweenul împreună, duc vieţi foarte diferite. Prince a absolvit facultatea în mai, eveniment care a reunit întreaga familie, şi a pus bazele unei companii de producţie video, King's Son Production. Paris e actriţă şi model şi duce o viaţă în lumina refectoarelor. 

Cel mai discret e mezinul Bigi, care a ţinut prima pagină pe când era doar bebeluş, după ce tatăl lui l-a ţinut deasupra unui balcon, acoperit de o pătură. Deşi Michael l-a botezat Blanket, adolescentul şi-a schimbat legal numele în 2015 în Bigi. El a fost cel care a avut cele mai mari greutăţi în a trece peste moartea tatălui. Bigi apare rar şi de obicei doar în compania fraţilor mai mari. 

Mai multe