Fosta iubită a Prințului Harry, goală într-o campanie împotriva pescuitului excesiv
Cressida Bonas, fosta iubită a Prințului Harry, a acceptat să pozeze goală într-o campanie împotriva pescuitului excesiv. Alături de fotomodelul în vârstă de 29 de ani au mai pozat actrița Elisabeth McGovern și fiica lui Michael Jackson, Paris.
Fosta iubită a Prințului Harry arată fabulos în imaginile în care apare goală pentru a susține o cauză umanitară. Este vorba despre o fotografie alb-negru în care Cressida Bonas apare goală-pușcă, ținând în brațe un rechin-șobolan.
Fotomodelul de 29 de ani s-a alăturat astfel unei campanii susținute și de actrița din Downton Abbey, Elisabeth McGovern, și de fiica lui Michael Jackson, Paris.
Cressida a declarat pentru publicația Evening Standard că i se pare important să atragă atenția asupra pescuitului excesiv, care pune în pericol mai multe specii de pești.
Fosta iubită a Prințului Harry, goală în campania Fishlove
”Practicile de pescuit nesustenabile nu doar că distrug minunata viață subacvatică, dar afectează și comunitățile de coastă, slujbele și oamenii a căror existență depinde de oceanele planetei”, a declarat Cressida pentru Evening Standard, citată de Daily Mail.
”Sunt foarte mândră să fiu parte din campania Fishlove, pentru a atrage atenția asupra pericolului pescuitului excesiv înainte de a fi prea târziu”, a adăugat Cressida.
Numeroase vedete s-au implicat de-a lungul timpului în campania Fishlove, cu intenția de a convinge guvernele Uniunii Europene să pună capăt pescuitului excesiv până în anul 2020.
Potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite, 60% din rezervele de pește sunt pescuite în acest moment la limita sustenabilității.