FOTO Casa lui John Lennon, scoasă la vânzare. Cât trebuie să scoţi din buzunar ca să trăieşti în Paradisul muzicianului

4 octombrie 2013 11:32   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

E greu de imaginat, dar pentru doar un milion de dolari, poţi să stai în acelaşi loc ca John Lennon.

Casa, aflată în Hollywood Hills, a fost scoasă la vânzare de un înotător Australian, Ian Thorpe, care a cumpărat-o în 2006 pentru suma de aproape 880.000 de dolari.

Cu două dormitoare, locuinţa a fost contruită în 1961 şi acolo a stat, la un moment dat John Lennon, care chiar ar fi scris câteva melodii în casă. Mai mult, în perioada în care fostul Beatles a stat acolo, se pare că alte staturi rock ale vremii i-au trecut pragul.

Deşi nu are multe camera, casa e foarte spaţioasă. Situată într-o zonă retreasă, se află foarte aproape de zona de vest a Hollywoodului şi are vedere directă spre cartier.

Astfel, suma pentru care Ian Thorpe vrea să o vândă, un milion de dolari, e o nimica toată, având în vedere istoria casei.

Mai multe