FOTO «Dinţosul» Ronaldinho a pus mâna pe Miss Brazilia

13 martie 2014 12:12   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Conform presei din Brazilia, noua iubită a lui Ronaldinho este Jakelyne Oliveira, una dintre cele mai frumoase femei din lume.

Deşi neconfirmate oficial, zvonurile privind relaţia dintre cei doi au fost alimentate chiar de către Ronaldinho, care a postat o fotografie pe Twitter pe data de 8 martie, în care a adus un omagiu femeilor din viaţa sa. În colajul respectiv, pe lângă mama Miguelina şi sora Deisi, apare şi Jakelyne, semn că "Dinţosul" a intrat deja în graţiile simpaticei brazilience.

Jakelyne este deţinătoarea la zi a titlului de Miss Brazilia, cucerit în 2013. Mai mult, bruneta a ocupat locul 5 la Miss Universe, competiţia desfăşurată la finalul anului trecut în Rusia.

Jakelyne are doar 20 de ani, fiind născută în ianuarie 1993, atunci când Ronaldinho avea 13 ani şi făcea primii paşi în fotbal.

A curtat-o şi Ronaldo

După ce a fost desemnată cea mai frumoasă femeie din Brazilia, Jakelyne s-a transformat într-o "ţintă" pentru actualii sau foştii fotbalişti. Astfel, inclusiv "Grăsuţul" Ronaldo s-a pozat alături de superba sud-americancă. "Eu şi Miss Brazilia Jakelyne de Oliveira Silva. E o frumuseţe!", a ascris brazilianul pe pagina sa de Twitter.

Mai multe