FOTO Indila, două concerte într-o singură zi, la Bucureşti
A cucerit tot mapamondul cu piesa "Derniere danse" care a inregistrat peste 130 de milioane de vizualizari, iar în decembrie vine la Sala Palatului să ne-o cânte live.
Indila nu o va cânta o dată, ci de două ori în Bucureşti pentru că biletele la primul concert s-au epuizat. Copleşită de reacţia extraordinară a publicului din România, bruneta cu chip angelic şi voce suavă a răspuns prompt la invitaţia organizatorilor de a mai susţine încă un concert în aceeaşi zi.
Astfel, pe lângă concertul anunţat iniţial în prima duminică a lunii decembrie la ora 19:00, Indila va mai susţine încă un concert pe scena Sălii Palatului tot pe 7 decembrie, dar cu câteva ore mai devreme, mai exact de la ora 16:00.
Preţurile acestora rămân similare cu cele afişate pentru reprezentaţia de la ora 19:00, după cum urmează: VIP: 320 de lei, Categoria1: 280 de lei, Categoria2: 220 de lei, Categoria3: 180 de lei şi Categoria4: 120 de lei.
Admiratorii artistei care vor alege concertul de la ora 16:00, pot profita de perioada de presale, valabilă până la data de 10 noiembrie. Astfel, toţi clienţii vor beneficia de un discount de 30% la achiziţionarea biletelor din reţeaua Vreau Bilet – de la standul din Unirea Shopping Center etj.2, la Sala Palatului, Librăria Eminescu, sau online prin www.vreaubilet.ro.
Indila şi-a manifestat dorinţa de a le transmite admiratorilor săi, mesajul său de mulţumire şi preţuire.