FOTO Keira Knightley s-a măritat sâmbătă şi a avut o nuntă ca-n filme. Imagini de la petrecere

5 mai 2013 14:17   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Keira Knightley şi logodnicul acesteia, James Righton, s-au căsătorit, sâmbătă seară, la proprietatea de cinci milioane de dolari a familiei actriţei, în Mazan, o localitate de lângă Mont Ventoux (Provence, sudul Franţei), la 67 de kilometri distanţă de Marsilia.

Cununia civilă a avut loc sâmbătă după-amiază, la primăria din Mazan, după care mirii s-au îndreptat cu un Renault argintiu către reşedinţa de lux a actriţei pentru petrecerea de nuntă.

FOTO: TNYF/WENN.com

"A fost o ceremonie deosebit de emoţionantă. Keira a părut foarte impresionată de tot şi a vărsat lacrimi de fericire", a spus o sursă pentru MailOnline, citată de Mediafax.

FOTO: TNYF/WENN.com

"Vremea a fost însorită, fără urmă de nor pe cer. Cei prezenţi au adus urări de bine mirilor, dar asistenţa a fost atât de puţin numeroasă încât nu a fost prea mare zgomot. A fost amuzant să îi vezi pe cei doi într-o maşină veche Renault Clio care arăta ca şi cum ar fi avut şi zile mai bune", a mai spus aceeaşi sursă.

Printre cei puţini invitaţi prezenţi la ceremonie s-au aflat mama actriţei, Sharman MacDonald, tatăl acesteiea, Will Knightley, şi fratele ei, Caleb, precum şi tatăl lui James, Nicholas, şi fratele acestuia, Bill.

La petrecere au luat parte aproximativ 50 de persoane, toţi prieteni apropiaţi ai familiilor celor doi miri.

Keira Knightley (28 de ani) şi James Righton (29 de ani), co-vocalist în trupa Klaxons, formează un cuplu din februarie 2011. S-au logodit anul trecut, în mai.

FOTO: TNYF/WENN.com

Mai multe