FOTO Lux suprem: cum arată iahturile vedetelor
Impresionante la exterior, aceste hoteluri plutitoare ale vedetelor sunt au interioare cu adevărat extravagante.
Johnny Depp – Vajoliroja
Despre acest iaht se crede în continuare că aparține Piratului din Caraibe, deși piratul i-a părăsit de ceva vreme puntea. La începutul acestui an, J.K. Rowling, celebra autoare a seriei Harry Potter, l-a cumpărat cu 22 de milioane sterline, fascinată fiind de interioarele ambarcațiunii. Iar Depp, la rândul său, a afost fascinat de banii ei, în urma divorțului lui de Amber Heard, care nu i-a picat bine pe plan financiar. Cu o lungime de 47,5 metri, iahtul a fost construit în Turcia și s-a numit inițial Vajoliroja. Ai putea spune după numele piratului Jolly Roger. Dar, în același timp, a fost și un cuvânt format din această combinație de nume: Va de la Vanessa Paradis, Jo de la Johnny, Liro de la Lily Rose, fiica lor, și Ja de la Jack, numele fiului lor. Perfect, dar după ce s-a despărțit de Vanessa și a apărut Amber Heard a trebuit să schimbe numele. Depp l-a rebotezat atunci Amphitrite, după soția lui Poseidon, în cinstea frumoasei Amber. Asta după ce în 2008 Depp a cheltuit 5 milioane de lire sterline pentru renovarea interioarelor, alegând mult lemn și catifea. Iahtul e dotat cu toate echipamentele necesare pentru waterski, wakeboard, windsurf, kayak și snorkeling, dar are și home cinema și HIFi.