FOTO Uite așa slăbește cea mai controversată cântăreaţă din lume
E tânără, celebră şi şochează cu fiecare apariţie a sa, pe scenă sau pe stradă. De data aceasta, Lady Gaga nu ne-a mai impresionat cu vreo ţinută excentrică, ci cu o poziţie de-a dreptul pornografică.
În lupta cu kilogramele, vedetele trag din greu la sala de fitness pentru a obţine acel corp de invidiat pe care îl vedem prin videoclipuri, filme şi reclame.
Este şi cazul faimoasei Lady Gaga, care merge cu religiozitate la orele de yoga, după ce anul trecut s-a îngrăşat cu 11 kilograme, pentru că s-a hrănit numai cu pizza şi paste, la restaurantul părinţilor ei din New York.
Cântăreaţa a ţinut o dietă strictă şi nu a mai ieşit din sala de fitness până nu şi-a revenit cât de cât. Dar cum mai e cale lungă până la formele care au consacrat-o, Lady Gaga nu s-a menajat de la exerciţii fizice nici a doua zi după o petrecere monstruoasă, dată în cinstea celei mai bune prietene ale sale, care urmează să se căsătorească. După o noapte de excese culinare şi alcoolice, în ciuda mahmurelii, artista a adoptat o poziţie extrem de flexibilă, numită "sandviş" în yoga, mărturisindu-le fanilor de pe Instagram că acela va fi singurul fel de mâncare pe ziua respectivă.