FOTO Un actor celebru a zburat agăţat de aripa unui avion

3 noiembrie 2014 16:13   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Tom Cruise este cunoscut pentru că îşi face singur cascadoriile la 52 de ani. Starul din „Misiune: Imposibilă” şi-a riscat viaţa când a turnat o scenă periculoasă pentru pelicula de succes aflată la a cincea parte.

Actorul de la Hollywood e cascador la 1.500 de înălţime, după ce refuzat să fie dublat într-o scenă în care implica zborul pe un avion militar. Cruise, care iubeşte să-şi realizeze singur cascadoriile, a zburat agăţat de aripa unui avion militar de transport Airbus A400M Atlas.

Cruise, care continuă rolul agentului Ethan Hunt în „Mission: Impossible 5”, cum se va numi a cincea peliculă, a fost susţinut în aer un cablu de siguranţă, iar scena consta într-o urmărire, în aer, pe uşa impresionantei aeronave.

În scena care sfidează moartea, starul care are o avere de 380 de milioane de dolari, încearcă cu disperare să se menţină prins în timp ce aeronava se învârte în cerc cu aproape 400 km/h. Deşi echipa de filmare a dorit să-i aducă o dublură, Tom Cruise a insistat să-şi realizeze cascadoria, aproape de Stamford, Lincolnshire.

Tom Cruise are brevet de cascador de mai bine de 25 de ani şi de foarte puţine ori a acceptat să fie dublat pentru scenele periculoase. După ce a divorţat în 2012 de Katie Holmes, Cruise s-a dedicat întru totul proiectelor sale cinematografice.

"Misiune: Imposibilă 5" va fi lansat în Statele Unite pe 25 decembrie 2015. Seria de succes ocupă locul al 13-lea în topul celor mai profitabile francize din istoria cinematografiei - cele patru filme care au fost lansate până în prezent în această serie au obţinut încasări totale de 2 miliarde de dolari.

Mai multe