Gisele Bundchen, complet goală. Poza s-a vândut pentru o sumă colosală

25 septembrie 2015 15:08   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Giselle Bundchen este una dintre cele mai frumoase femei din lume, iar cariera ei se întinde pe două decenii în care a urcat pe mariile podiumuri de modă ale lumii. Model va lansa curând o carte în care apare complet nud, iar cei care vor să aibă acasă la ei imaginile fierbinţi vor trebui să dea 700 de dolari.

Gisele va lansa o colecţie cu 300 de fotografii din întreaga carieră, în ediţie limitată, pentru a marca cei 20 de ani de carieră. Cartea modelului va ieşi în noiembrie şi va costa 700 de dolari.  

Editura Taschen, care va scoate cartea, a promis că o colecţie de "momente unice, personale, intime şi pline de strălucire" din cariera lui Gisele, care va include fotografii, imagini de la prezentările de modă şi editoriale, potrivit mirror.co.uk.

Una dintre aceste imagini e o fotografie nud cu Gisele, realizată de Irving Penn, care s-a vândut pentru 98.000 de dolari la o lictitaţie Christie's în 2008. Imaginea apare pe coperta cărţii, iar modelul apare în toată spendoarea ei, cu părul vâlvoi lăsat să cadă liber. 

Cartea va fi lansată în doar 1000 de copii, toate semnate chiar de Gisele, iar fanii se vor înghesui cu siguranţă să o cumpere, în ciuda preţului ridicat.

Recent, Gisele a fost numită cel mai bine plătit manechin de către revista Forbes, pentru al nouălea an la rând. Manechinul brazilian a anunţat, în aprilie, că se retrage definitiv de pe podium. "Sunt mulţimită că la 14 ani, mi s-a dat această şansă. După 20 de ani de muncă în industrie, e un privilegiu că pot să aleg ultima prezentare la care să apar şi că pot să lucrez în continuare în domeniu", a spus ea atunci. 

Mai multe