Gwyneth Paltrow se lasă înțepată de albine ca să arate mai tânără

3 iunie 2021 18:17   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

La 48 de ani, Gwyneth Paltrow arată la fel de bine ca în tinerețe. Ea se lasă înțepată de albine pentru frumusețe. Actrița a mărturisit că albinele o ajută să aibă pielea mai frumoasă.

Nu are nici un rid, fiindcă zice că veninul înaripatelor are cel mai bun efect de ”botox natural”. ”Am descoperit acest extraordinar secret al frumuseții. Mă las înțepată de albine. Este o metodă care se folosește de mai multe secole și se numește apiterapie. În trecut, oamenii o foloseau pentru a scăpa de inflamații și cicatrice. Este foarte dureroasă metoda, dar chiar dă rezultate. Și apoi, nu avem ce face, trebuie să suferim, dacă vrem să fim frumoase”, a spus actrița într-un interviu pe care l-a acordat recent ziarului ”New York Times”.

În timp ce unele persoane își administrează veninul de albine cu seringa, Gwyneth folosește direct acul albinelor. Însă experții atrag atenția că este o metodă periculoasă. Terapia cu albine poate duce la efecte neplăcute, cum ar fi mâncărimi, urticarie, oboseală, anxietate, tuse, durere de cap, pierderea poftei de mâncare, îngălbenire și slăbire a mușchilor. Înainte de a o aplica trebuie cerut sfatul și asistența medicului. Gwyneth Paltrow are o avere de 150 de milioane de dolari.

Mai multe