Harvey Weinstein, la tribunal, fosta soţie, în braţele lui Adrien Brody. Producătorul le-a făcut cunoştinţă

25 februarie 2020 20:43   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Harvey Weinstein (67 de ani) a fost găsit vinovat luni, 24 februarie, de o instanţă din New York, de hărţuire sexuală şi viol de gradul a treilea. Mogulul de la Hollywood, unul dintre producătorii renumiţi din breaslă, a fost deconspirat de câteva femei care au avut curajul să vorbească despre tratamentul pe care acesta îl aplica celor care doreau să ajungă nume cunoscute în industrie. S-a creat astfel un precedent, iar alte zeci de femei, actriţe cunoscute sau debutante, au vorbit despre monstrul din lumea filmului. Cariera, reputaţia şi viaţa de familie i s-au năruit, însă fosta sa soţie a avut suficientă determinare încât să îşi refacă viaţă! Iată povestea Georginei Chapman!

Atunci când acuzaţiile privind agresiunile sexuale au început să fie îndreptate împotriva lui Harvey Weinstein, Georgina Chapman a decis că este cazul să spună adio mariajului de zece ani pe care îl avea cu acesta. S-a simţit trădată de omul alături de care a trăit timp de un deceniu, iar consecinţele comportamentului avut de Harvey risca să se răsfrângă şi asupra afacerii deţinute de ea, brandul de haine Marchesa. În 2017, Georgina a divorţat şi a început să îşi reclădească viaţa departe de atenţia presei. Ea nu a participat nici la verdictul dat de instanţă în ziua de luni, 24 februarie şi nu a dorit să facă niciun comentariu pe marginea subiectului, informează dailymail.co.uk. 

Potrivit presei britanice, fosta soţie a lui Harvey Weinstein trăieşte în prezent o frumoasă poveste de dragoste alături de Adrien Brody, actor deţinător al unui premiu Oscar. Brody şi Chapman s-au cunoscut prin intermediul lui Weinstein, însă au început să petreacă timp împreună după divorţul acesteia. Actorul a jucat în două producţii aparţinând lui Weinstein şi o bună perioadă de timp s-a numărat printre prietenii buni ai hărţuitorului.

După ce agresiunile în care Harvey a fost implicat au ieşit la suprafaţă actorul s-a distanţat de Weinstein. Din păcate, şi actriţele de la Hollywood s-au distanţat de creaţiile vestimentare ale Georginei, nici măcar una dintre acestea nu a ales să poarte rochii marca Marchesa la decernarea Globurilor de Aur din 2018. Creaţiile Marchesa obişnuiau să fie purtate de Jennifer Lopez, Sandra Bullock, Scarlet Johansson sau Kate Hudson. 

La aproape trei ani de la izbucnirea scandalului, starurile au revenit la gânduri mai bune şi au decis că nu este cazul să asocieze munca depusă de Chapman cu gesturile incredibile făcute de fostul soţ. Vanessa Hudgens şi soţia cântăreţului Nick Jonas au apărut la evenimente importante purtând creaţiile Marchesa.  

Mai multe