Heidi Klum îşi foloseşte soţul ca dădacă

25 iunie 2011 13:03   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Heidi Klum este înnebunită după haine elegante. În timp ce colindă magazinele în căutare de lucruri de ultimul răcnet, ea îl pune pe soţul său, cântăreţul Seal, să aibă grijă de copiii lor.

Frumoasă şi cochetă, Heidi Klum (39 de ani)este tot timpul preocupată să se îmbrace numai cu lucruri la modă.

Îi lasă pe cei patru copii ai ei, Leni (fetiţa de 7 ani pe care o are din relaţia cu italianul Flavio Briatore), Henry (6 ani), Johan (5 ani) şi Lou (2 ani), în grija soţului, Seal (48 de ani), şi pleacă la plimbare prin magazine.

Heidi colindă zilnic magazinele

În timp ce soţia sparge zilnic bani pe haine elegante, cântăreţul se ocupă atent de micuţi. Merge la plimbare cu ei, ajutat de două bone, îi hrăneşte şi îi culcă.

Seal nu este deranjat de faptul că soţia sa se ocupă mai mult de propria imagine decât de copii. Înţelege că ea este un fotomodel de talie internaţională şi trebuie să-şi menţină reputaţia.

Heidi şi-a angajat şi un antrenor personal care îi face masaje şi o ajută să-şi păstreze trupul de invidiat. Heidi Klum şi Seal sunt căsătoriţi din anul 2005 şi se înţeleg de minune.

Mai multe