Iată bruneta prostituată care susţine că s-a culcat cu David Beckham! FOTO
Irma Nici a spus celor de la revista "In Touch" că a avut relaţii sexuale cu fotbalistul David Beckham.
David infirmă zvonurile şi o dă în judecată pe focoasa brunetă, informează dailymail.co.uk.
Se pare că Nici s-a născut cu numele de Irma Nezirovic şi este o fostă refugiată care a văzut atrocităţi într-o tabără din Bosnia.
Kristin Davis, în vârstă de 35 de ani, care a angajat-o pe Irma pe post de escortă, spune: "Irma mi-a spus că s-a despărţit de un iubit britanic care i-a găsit jurnalul, în care păstra informaţii despre perioada în care profesa ca prostituată în Olanda, Anglia şi SUA.
Irma Nici (Foto: Kristin Davis)
El a ameninţat-o că va anunţa presa. La început ea nu l-a crezut, apoi el a sunat-o pe mama ei, care avea o bănuială despre ce făcea, însă a fost extrem de supărată. Cu atât mai mult, cu cât ei făceau parte dintr-o familie de musulmani înstărită din Sarajevo.
Irma a fost atât de stresată încât a suferit un atac de cord, în urma căruia i-a paralizat jumătate de faţă şi a stat în spital timp de 10 zile în decembrie 2009.
Evident, Beckham şi soţia lui Victoria au negat toate acuzaţiile ca fiind "complet neadevărate şi ridicole".