Iată cum se termină la noi serialul ”Tânăr şi neliniştit”!
Miercuri, 30 decembrie, de la ora 14.00, Acasă Tv va difuza ultimul episod din "Tânăr şi neliniştit". Serialul i-a ținut cu sufletul la gură pe români din 1996, generații întregi de telespectatori urmărind aventurile lui Victor, Nikki, Abby sau Victoria. Pentru toți aceștia însă, ”Tânăr și neliniștit” se va sfârși înainte de Revelion, chiar dacă peste ocean se filmează în continuare.
Postul Acasă Tv va difuza miercuri, 30 decembrie, episodul cu numărul 5201 din ”Tânăr și neliniștit”, ultimul care va putea fi văzut la noi. Numerotarea a fost făcută de când s-a început difuzarea serialului la noi. Este vorba despre episodul transmis peste Ocean în aprilie 2011, episodul în care lucrurile în Genoa City se complică.Daniel îi spune lui Abby adevărul despre fiica sa şi astfel află toată familia că fetiţa Victoriei a fost cumpărată. Victor şi Nikki merg să o consoleze pe Victoria, care îl acuză pe Billy că nu i-a spus adevărul despre Lucy. Jana speră să-l fi cucerit pe Kevin spunându-i adevărul despre nepoata lui, însă acesta nu vrea să înceapă o relaţie cu ea. Sharon, care este consideartă moartă, începe o relaţie cu fermierul Sam Gibson, la ferma căruia s-a refugiat. Pentru Nikki continuă problemele cu alcoolul. Ea va merge împreună cu Victor să o consoleze pe fiica lor.
Ce se va întâmpla mai departe în serial?
Phyllis este revoltată că nepoata ei a fost adoptată de Billy şi Victoria. Nikki ajunge la dezalcoolizare şi trece printr-o perioadă dificilă după apariția unui articol despre trecutul ei dubios. Are o întâlnire cu Diane, într-un parc, unde o împuşcă, însă Adam dă vina pe Victor, care este închis.
După ce se află adevărul, Victor Newman se cuplează cu Sharon, cu care se căsătoreşte, însă cei doi se despart la scurt timp. Şi Nikki se mărită cu Deacon, însă la scurt timp divorţează şi ei.
Aceasta află că fiul ei şi al lui Paul Williams trăieşte şi se numeşte Dylan McAvoy. Paul este vizitat de fiul său şi al Isabellei, Ricardo, care moare însă la scurt timp. Un alt personaj care moare este fiica lui Billy şi a lui Chloe, Cordellia. Ashley şi Tucker McCall stabilesc, în sfârşit, nunta şi fac pasul cel mare, însă se despart la mai puţin de un an după căsătorie. Catherine şi Jill sunt fericite atunci când află că, de fapt, Cane nu a murit şi şi-a înscenat moartea.