Îl recunoşti? A fost cândva în topul celor mai sexy actori de la Hollywood
Ce transformare! Russell Crowe (54 de ani) a postat câteva imagini şi un filmuleţ pe Instagram, iar fanii l-au recunoscut cu greu. Actorul laureat cu premiul Oscar e în stare de orice pentru filme şi cel mai probabil schimbarea de look are legătură cu ultimul rol primit.
În 2000 îşi etala muşchii în “Gladiatorul” şi intra în topul celor mai sexy actori din lume. Este unul dintre cei mai apreciaţi actori de la Hollywood, iar în ultima vreme a făcut sacrificii pentru rolurile din filme.
De exemplu, pentru rolul din comedia “Super băieţi”, în care a jucat alături de Ryan Gosling, actorul a slăbit 26 de kilograme. Imediat după rolul din “Super băieţi”, actorul a fost nevoit să se îngraşe din nou pentru o altă producţie.
Russel şi-a şocat fanii cu un video şi o imagine postate astăzi pe contul său de Instagram. În clip, actorul de 54 de ani pare îmbătrânit peste noapte şi îşi piaptănă barba uriaşă în timp ce fredonează un cântec creştin. Este vorba despre imnul creştinului “Sweet By-and-By” din 1868, scrie Daily Mail. La descriere, Russell Crowe a scris “actorul se pregăteşte”.
Cel mai probabil, Russell Crowe va juca în filmul “The True History of the Kelly Gang” şi îl va interpreta pe Ned Kelly, considerat cel mai cunoscut gangster al Australiei.
Fanii l-au recunoscut cu greu pe actor şi au spus că filmuleţul este înfricoşător. “Ne e dor de vechiul Russell”, “Nu te-am recunoscut!”, “Arăţi ca Moş Crăciun”, “Te rog slăbeşte!” sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de internauţi.