În anii '90 ne făceau zile fripte la JO și Mondiale, acum sunt super-sexy în costume de baie la 40 de ani

5 noiembrie 2018 12:14   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Campionatele Mondiale desfășurate la Doha a fost momentul perfect de reîntâlnire a fostelor stele din gimnastica mondială. Iar câteva dintre sportivele care la începutul anilor 90 ne făceau zile fripte la Jocurile Olimpice sau Campionatele Mondiale, au petrecut o zi de neuitat la plajă, unde au lăsat deoparte inhibițiile și au pozat în costume de baie.

Svetlana Boghinskaia, Svetlana Horkina și Oksana Șoșovitina au retrăit vremurile când făceau legea în gimnastica mondială. Toate sunt binecunoscute fanilor români din gimnastică deoarece cu ele dădeau lupta pentru aurul olimpic sau mondial gimnastele noastre, de la generațiile Danielei Silivaș și Aureliei Dobre, la cele ale Laviniei Miloșovici sau Ginei Gogean.

Ei bine, profitând de faptul că la cea de-a 48-a ediție a Campionatelor Mondiale de gimnastică organizatorii au invitat foarte multe colege de generație, Svetlana Boghinskaia (45 de ani), campioană olimpică în 1988 și 1992, a inițiat un grup de ”comando” în deșert. I s-au alăturat Svetlana Horkina (39 de ani), dublă campioană olimpică la paralele în 1996 și 2000, Oksana Șușovitina, cea care la 43 de ani încă a concurat la Mondiale și a terminat pe locul 4 la sărituri și o altă prietenă din lumea gimnasticii.

După ce au mers pe cămile, cele patru au decis să-și amintească de zilele bune și să repete câteva exerciții de gimnastică în nisip. Pentru a nu fi încurcate de haine, au rămas în costum de baie, iar fotografiile postate pe Instagram au aprins imaginația tuturor fanilor acestui sport.   

Mai multe