În ce sărăcie s-au născut, în ce lux stau acum! Uite de unde au plecat Rihanna, Eminem sau John Travolta
Starurile internaţionale sunt invidiate pentru luxul în care trăiesc! Însă puţini sunt cei care ştiu cu adevărat în ce condiţii sărăcăcioase au venit pe lume şi în ce căsuţe au copilărit. Iată câteva exemple impresionante!
Rihanna, pe numele ei real Robyn Fenty, a crescut în-tr-un bungalou din Barbados şi abia în 2012 şi-a călcat pe suflet şi i-a arătat lui Oprah Winfrey în ce sărăcie a copilărit.
În prezent locuieşte în Los Angeles, într-un palat de 6,8 milioane de dolari care are şase dormitoare, opt băi, piscină şi are o suprafaţă de 663 mp. Recent şi-a luat şi o casă în Londra pentru a fi mai aproape de sediul central al imperiului de cosmetice pe care l-a clădit şi care i-a rotunjit averea la 600 de milioane de dolari.
Nici Beyoncé, în vârstă de 39 de ani, nu s-a născut în lux.
Ea a copilărit într-o casă modestă din Houston, Texas, cu doar trei dormitoare.
În 2017, Beyoncé şi soţul ei Jay-Z au cumpărat un veritabil palat de 81 de milioane de dolari, în Bel Air, care are patru piscine, opt dormitoare, 11 băi, propriul cinema, un teren de tenis, două terenuri de baschet şi un parc imens.
Eminem, de 48 de ani, este poate cel mai impresionant caz dintre toate.
El a copilărit într-o cabană de lemn din Detroit. Sărăcia l-a inspirat în versurile sale şi, când s-a decis să vândă proprietatea, a avut grijă să păstreze câteva cărămizi.
Eminem, pe numele lui real Marshall Mathers, locuieşte în prezent într-o casă din Rochester Hills care are o suprafaţă de peste 1.400 mp, cu şase dormitoare, nouă băi, teren de tenis, piscină, ieşire la lac şi un garaj pentru cinci maşini.
John Travolta, de 66 de ani, a venit pe lume într-o familie cu şase copii, el fiind cel mai mic dintre fraţi.
Au trăit înghesuiţi într-o casă cu două etaje, cu trei dormitoare şi două băi. În prezent deţine o vilă uriaşă pe care şi-a construit-o pe un aeroport din Florida. Aici îşi păstrează cele cinci avioane şi are două piste de aterizare personale. Actorul care a devenit celebru în anii 1970 şi-a descoperit pasiunea pentru avioane în anii ‘80.
Însă nu toate starurile au avut parte de o copilărie agitată. Ariana Grande, de exemplu, de 27 de ani, a copilărit într-o vilă din Boca Raton, Florida. Tânăra cântăreaţă şi-a început cariera la 15 ani, fiind împinsă de la spate de părinţii ei către postul de televiziune Nickelodeon.
Leonardo DiCaprio, Orlando Bloom şi chiar Jude Law au ţinut să precizeze atunci când şi-au cumpărat proprietăţi de milioane de dolari că şi-au ales ”noua casă” ţinând cont de stilul şi structura caselor în care au copilărit.
Pentru Sarah Jessica Parker, de exemplu, viaţa la bloc din New York a făcut-o să îşi ia un apartament în metropola americană şi să nu încerce nici în ruptul capului să se mute într-o vilă cu piscină. A spus-o chiar ea într-un interviu acordat pentru TMZ. Soţul ei, Matthew Broderick, 58 de ani, s-a născut în Manhattan şi este obişnuit cu viaţa la oraş mai mult decât cu cea la ţară şi a insistat să rămână în New York.
La polul opus, sunt Nicole Kidman şi Kim Basinger care, după ce şi-au întemeiat o familie şi au reuşit în carieră, s-au retras la ţară, unde şi-au luat câte o fermă.