În culisele vieții lui Ryan Gosling, canadianul cel introvertit
Cine priveşte şi dincolo de abdomenul lui sculptat, care a generat fenomenul meme-urilor „Hey, Girl“, descoperă un tip din liga lui James Franco, sedus de filme indie şi mai degrabă impasibil la blockbustere.
Cine s-ar fi gândit la o astfel de schimbare pentru adolescentul din Mickey Mouse Club, care cânta şi dansa mai degrabă stângaci, în puloverul lui îmbrăcat peste cămaşa ce amintea, parcă, de începuturile lui mormone, şi cu acea freză deloc flatantă? Azi, canadianul nu mai are nimic mormon în el, ba din contră, respiră sex appeal chiar şi atunci când iese pe stradă într-un tricou banal şi nişte blugi de acum cinci ani. „Mă uitam la o poză de paparazzi cu Ryan, în care el mergea, pur şi simplu. Chiar şi aşa, arăta de parcă era într-o şedinţă foto, ca şi cum de-abia ieşise de pe podiumul de prezentare“, spune colegul şi prietenul lui, Bradley Cooper, iar noi nu putem să nu fim de acord. Ryan Thomas Gosling s-a născut pe 12 noiembrie 1980 în London, Canada, într-o familie, aţi ghicit, de mormoni, formată din agentul de vânzări Thomas Gosling şi secretara Donna. Spunem mormoni şi spunem foarte zeloşi, căci în special mama lui Ryan, care avea să-i stea mai mult aproape, era influenţată de preceptele religioase nu doar în stilul de viaţă, ci şi în felul în care se hrănea sau gândea.
Din acea perioadă, Ryan are sentimente amestecate, dacă e să ne luăm după amintirile în care el era hărţuit şi bătut de colegi, motiv îndeajuns de valabil pentru ca viitorul actor să nu aibă prieteni până la 14-15 ani şi pentru ca mama lui să-l retragă, un an, de la şcoală. „Eram un copil singuratic, nu eram bun la şcoală, iar televizorul era singurul meu prieten“, mărturisea chiar Ryan, într-un interviu pentru The New York Daily News. „Apoi, într-o zi, am văzut-o pe Raquel Welch în The Muppet Show, iar eu m-am îndrăgostit imediat. A fost prima mea iubire şi m-am întrebat: «Cum aş putea s-o întâlnesc? Ei bine, trebuie să ajung şi eu la televizor!»“.
Citește pe www.okmagazine.ro un material special despre Ryan Gosling!