INTERVIU Billy Bob Thornton: "E un punct mort în cinematografie. Toată lumea se agită să prindă un rol în seriale"
Serialul „Fargo”, câştigător a două Globuri de Aur, va avea premiera în România la 28 ianuarie, la televiziunea AMC. Billy Bob Thornton (59 de ani), care joacă rolul lui Lorne Malvo, un criminal plătit, a acordat un interviu în care a vorbit despre cum a ajuns să se implice în proiect şi de ce a acceptat să joace un rol într-un serial de televiziune, deşi la început nu a vrut.
Serialul, inspirat de filmul cu acelaşi nume al regizorilor Ethan şi Joel Coen, îi are în distribuţie pe Thronton, Martin Freeman, Allison Tolman şi Colin Hanks. Malvo (Thornton) trece printr-un orăşel din Minnesota, unde îl influenţează pe Lester Nygaard (Freeman), un agent de vânzări, cu răutatea şi violenţa sa. După o serie de crime, poliţista Molly Solverson (Tolman) porneşte o anchetă pentru a demonstra că Nygaard e cel responsabil, iar Malvo e şi el implicat.
Thornton, care a câştigat un Glob de Aur pentru prestaţia sa din serial, a recunoscut că a acceptat să apară în serial după ce a fost impresionat de scenariu. În plus, din punctul de vedere al actorului, viitorul cinematografiei e reprezentat de serialele de televiziune, unde actorii, regizorii şi scenariştii nu sunt constrânşi de încasările din box-office şi au mult mai multă libertate artistică, dar şi un buget pe măsură.
- Știu că ai mai lucrat la filme de televiziune, dar aș vrea să te întreb ce te-a adus înapoi la televiziune?
Billy Bob Thornton: Nu am mai lucrat pentru tv de când eram pe punctul să mă afirm, acum mulți ani. Pe atunci, televiziunea era percepută diferit. Eram unul dintre ultimii care stătea pe metereze. Acum mă uit în jur și toți amicii mei zic „Fă-mi rost de un serial bun de televiziune” pentru că există un punct mort în cinematografie și care fusese până acum atu-ul pentru actori de tipul meu. Noi făceam film independent, film de studio cu buget mediu, în jur de 25-30 de milioane. Asemenea filme nu se mai fac, nu se mai fac drame cu subiecte serioase de către studiourile de producție. Dacă vrei să faci asemenea filme, le faci pentru televiziune, așa că ideea asta, de a face un serial în zece episoade este, de fapt, un film independent de zece ore, pentru televiziune. Acesta, cred eu, e viitorul. Așa că acum toată lumea se agită să prindă un rol. E grozav, cred că televiziunea face acum cele mai bune lucruri.
- Cum ai ajuns să te implici în proiectul acesta?
Billy Bob Thornton: Mi s-a oferit, pur și simplu, rolul. Așa am ajuns să mă implic. Am zis: „Nu vreau să joc într-un serial tv”, ei au zi:s „Nu sunt decât zece episoade”, „E, asta e altceva, atunci”. Frații Coen, producătorii executivi, mi-au zis că e bazat pe Fargo și când am citit scenariul mi-am dat seama că Noah Hawley chiar a scris ceva deosebit. Noah a reușit să facă un lucru foarte greu, și anume să nu îi imite pe frații Coen, nu i-a copiat pur și simplu. A reușit să le prindă esența și tonul, spiritul filmului și să își pună propria amprentă în același timp. Asta m-a atras cel mai mult la proiect.
- Erai un fan al filmului original?
Billy Bob Thornton: Da, eram. Îmi place cam tot ce fac oamenii ăștia și filmul este ceva ce ar face ei înșiși. A avut binecuvântarea lor de la bun început și asta a fost foarte plăcut.
Iată trailerul serialul Fargo
- Ne poți spune câte ceva despre serial, despre ce e vorba în el?
Billy Bob Thornton: Vestea bună, atunci când le povestești oamenilor despre ce e vorba în serial, când dai interviuri pe tema asta, este că de fapt nu poți să spui prea mult. Asta e valabil în special despre personajul meu – sunt un om misterios, un străin venit din afara orașului. Nimeni nu știe de ce sunt aici și ce am de gând să fac. Asta face interviurile foarte ușoare.
Am auzit că este o serie limitată, nu este un sequel, este un film original. Ne poți spune mai multe de ce este un film original și nu un remake?
Billy Bob Thornton: Cu siguranță nu e un remake. Într-un fel, se continuă din punctul unde se termină filmul original, dar sunt oameni diferiți, sunt alte personaje. E, într-un fel, ce se întâmplă în orașul acela după ce se încheie acțiunea din primul film. Cred că așa e cel mai clar de explicat.
„Malvo genul de om cu care nu e bine să te încurci”
Așadar, joci un personaj pe nume Lorne Malvo. Ne poți spune mai multe despre el, ce fel de persoană este?
Billy Bob Thornton: E probabil primul personaj pe care îl joc care să nu aibă nici un fel de conștiință. E foarte amuzant, ca să fiu sincer. Îi pasă numai să își atingă obiectivul, oricare ar fi costul. E un om carismatic, dar nu în sensul convențional. E un om fascinant, ca un îmblânzitor de șerpi. Atunci când le spune oamenilor ceva, ei știu că așa stau lucrurile. E probabil genul de om cu care nu e bine să te încurci.
- Pare să fie genul manipulator.
Billy Bob Thornton: Da. Ce e grozav la personajul ăsta, e că deși nu trebuie să interacționeze cu cei din jur… Nu face asta, dar să zicem că ar vrea să jefuiască o bancă, ar putea să intre, să își facă jocul și să iasă cu banii, dar în schimb, ar putea să îi spună celui de la ghișeu „Cine te îmbracă? Cine naiba…? Ți-a zis cineva să porți cămașa asta?” Ar face asta doar ca să se distreze. E nebunie.
«În televiziune, ai libertatea să oferi rolul celui mai potrivit actor»
- Filmul are mulți actori foarte buni. Ne poți vorbi despre vedetele care apar, despre oamenii cu care ai avut ocazia să lucrezi?
Billy Bob Thornton: Alt lucru grozav atunci când faci o serie limitată, un serial cu număr mic de episoade, e că poți atrage un set de actori care, deși sunt vedete, sunt omul potrivit pentru rolul potrivit. Cu alte cuvinte, nu încerci să îl vinzi pe piețele străine punând la înaintare vedeta asta sau cealaltă, așa cum se întâmplă cu filmele independente de azi, când trebuie să ai vreo zece staruri într-un film de două milioane, ca să fii sigur că îți recuperezi investiția. Așa, ai libertatea să oferi rolul celui mai potrivit actor. Cu Colin Hanks și Martin Freeman, Allison (Tolman) și Oliver Platt, cu care am mai lucrat în câteva ocazii, Keith Carradine, Bob Odenkirk și lista poate continua. Sunt oameni grozavi și actorii canadieni, care joacă rolurile mai mărunte, sunt și ei foarte buni. A fost o plăcere să lucrez cu toți actorii. Singurul lucru cu care a trebuit să mă obișnuiesc, venind din lumea cinematografului, unde lucrezi cu un regizor de la un capăt la celălalt, e că aici trebuie să te obișnuiești cu regizori diferiți. Toți au fost minunați, dar sunt pur și simplu diferiți. Abia te obișnuiești cu stilul de lucru al unuia, că apare celălalt. Ai lucrat până acum cu un tip relaxat, acum lucrezi cu unul hiperactiv. E nevoie de ceva timp să te obișnuiești cu asta.
- Serialul a fost filmat în Calgary, Alberta, care reprezintă Fargo. Cum a fost să filmezi aici?
Billy Bob Thornton: Calgary e un oraș grozav, și nu spun asta doar fiindcă suntem aici. E orașul meu preferat din Canada. Îmi amintește cumva de casă, nu știu. E un oraș suficient de mare că să faci rost de tot ce îți trebuie, dar nu e copleșitor, în vreme ce Toronto e un oraș enorm, ca New York sau Chicago sau altul la fel. Calgary, chiar dacă e un oraș mare, își dă senzația de târg de provincie. Te întâlnești mereu cu oameni cunoscuți. Dacă te duci la restaurant, dai peste un tip pe care l-ai întâlnit la frizerul de câini – nu că m-aș duce la un asemenea frizer. În fine, cu părul asta, par că m-aș duce. A fost o experiență grozavă. Oamenii sunt minunați, echipa de filmare a fost minunată. Eu sunt vegan. Mă întrebam la început cam ce există prin Calgary pentru unul ca mine și chiar e grozav. Magazinele de colț cu mâncare sănătoasă, foarte tari, uite că le fac reclamă. Găsești tot ce își trebuie, așa că a fost o experiență grozavă.
- Cum te-ai descurcat cu frigul?
Billy Bob Thornton: În '97 am făcut un film care se numea „Un plan simplu”, în Wisconsin, pe malul Lacului Superior, și atunci a fost mai frig decât acum. Mă gândeam, când erau afară -40 de grde Celsius cu viscol, „Mă descurc eu, când am făcut Un plan simplu erau -50 uneori”. Dar nu am luat în calcul că pe atunci eram cu 17 ani mai tânăr și acum parcă am pielea mai subțire. A fost o provocare în câteva nopți. Când bate vântul și tu ai filmare de exterior pe timp de noapte, și temperatura e negativă, e… e amuzant când echipa de filmare canadiană, la -20 se cred în Hawaii. Mă face să râd.