Între aceste poze sunt 36 de ani

11 septembrie 2016 19:29   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Scurgerea timpului a fost nemiloasă cu monştrii sacri francezi! Gérard Depardieu pare să explodeze, din cauza excesului de grăsime, Catherine Deneuve s-a buhăit de la ţigări. Însă ea arată mai bine.

Cuplul mitic al cinematografiei franceze, Gérard Depardieu (67 de ani) şi Catherine Deneuve (72 de ani), joacă din nou împreună în comedia “Bonne Pomme”. Ei au început să turneze luna trecută pentru noul film, la 36 de ani de când au jucat în pelicula de mare succes “Ultimul metrou”, de François Truffaut, în 1980. Depardieu însuşi recunoaşte că nu mai seamănă deloc cu imaginea sa de atunci, din cauză că a mâncat în prostie şi a băut la greu. Ajunsese să dea pe gât 14 sticle de vin pe zi până în luna martie, anul acesta, când medicii l-au avertizat că moare dacă o ţine tot aşa. S-a lăsat o vreme de băutură, dar acum tot mai trage la măsea.

Odinioară, una dintre cele mai frumoase actriţe din lume, Deneuve, s-a luptat cât a putut să îmbătrânească frumos. Totuşi, faptul că fumează ca o şerpoaică şi nopţile pierdute şi-au pus amprenta pe chipul său. Şi-a pierdut şi silueta de vis. Depardieu a jucat în 170 de filme, remarcându-se mai ales în rolul lui Obelix din “Asterix şi Obélix”. Laureat al premiului Globul de Aur şi nominalizat la Oscar, el are o avere de 200 milioane $. În prezent, trăieşte retras, împreună cu iubita lui, Clémentine Igou, de 37 de ani.  A fost căsătorit cu Élisabeth Guignot, între 1971-1996, şi are 3 copii. Deneuve a jucat în peste 120 de filme, remarcându-se îndeosebi în rolul din “Frumoasa de zi”. Are o avere de 75 milioane $. A fost căsătorită cu David Bailey, între 1965 şi 1972, şi are doi copii. 

Mai multe