Iubirile şi suferinţele sfâşietoare în amor ale Laurei Pausini, interpreta hitului "Strani Amori". Cine este marea dragoste a vieţii ei
Artista de 46 de ani, care a vândut 80 de milioane de albume în întreaga lume, se duelează cu Alejandro Sanz în juriul de la Vocea Spaniei/ La Voz. Iar viaţa ei personală este la fel de împlinită
Este una dintre artistele italiene cele mai cunoscute şi apreciate din toate timpurile, iar asta datorită vocii sale, dar şi modestiei şi naturaleţii. Sunt atuuri care i-au păstrat acum simpatia în rândul telespectatorilor show-ului La Voz, Laura având şi o comunitate puternică pe Instagram, de peste 3,3 milioane de urmăritori. Născută pe 16 mai 1974 în Faenza, un orăşel italian din provincia Ravenna, cu 60.000 de locuitori, Laura a ştiut de mică ce îşi doreşte să facă, începând să cânte în corul bisericii şi compunând primul ei cântec la doar 8 ani. Astfel, la 13 ani, şi-a lansat primul album, cu ajutorul tatălui ei, de asemenea muzician. "Sora mea avea 15 ani când eu am început să devin celebră şi nu-mi suporta fanii. Azi, ea este şefa fan clubului meu", spune Laura.