Iubitul Iuliei Vântur, liber pentru 500 $

8 mai 2015 23:21   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Salman Khan se resemnase deja cu gândul că va petrece următorii 5 ani după gratii, dar a scăpat ca prin urechile acului. Vineri, un judecător de la Curtea Supremă a suspendat pedeapsa dată iubitului Iuliei Vântur şi i-a dat liber până în iunie, când dosarul va fi judecat din nou.

Iulia Vântur poate răsufla uşurată! După două zile de chin, în care a dat zilnic târcoale aeroportului, cu bagajele în maşină, pregătită să plece  în India, apele s-au limpezit. Starul indian, cu care se pare că se iubeşte de doi ani, a scăpat de puşcărie. De aproape 13 ani, Salman Khan aleargă prin tribunale, după ce la 28 septembrie 2002 a ucis un cerşetor care dormea pe stradă şi a trecut cu maşina peste alţi patru, într-o suburbie din Mumbai. La 6 mai, actorul de 49 de ani a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru omor din culpă. Vineri, după şase ore de audieri, judecătorul Abhay Thipsay de la Curtea Supremă a suspendat decizia tribunalului şi a decis că procesul se va judeca în iunie. Salman Khan a plătit o cauţiune de 30.000 de rupii (500 de dolari, adică 1.962 de lei) şi a plecat împreună cu familia acasă.

Mii de fani l-au întâmpinat când a intrat în cartier. Printre ei, nu s-a aflat şi ”Lulia” Vântur, românca pe care toată India o dă drept iubita starului. Vedeta Pro TV poate acum să-şi facă în linişte planuri pentru o vizită mai lungă în India, fără să fie stresată că îl vede pe Salman după gratii. Blondina este în pauză de filmări la ”Ferma vedetelor” până la sfârşitul lunii mai, aşa că are tot timpul să ajungă la iubit.

Click! spune

Salman Khan (49 de ani) are o avere de peste 300 de milioane $, a jucat în peste 100 de filme de la Bollywood şi are peste 10 milioane de fani în întreaga lume. În cei 13 ani de proces, Salman şi avocaţii lui au încercat să schimbe capetele de acuzare, declaraţiile martorilor şi au recuzat mai mulţi judecători.

Mai multe