Iulia Vântur și Salman Khan, prima ieșire oficială în public
Iulia Vântur (35 de ani) şi actorul Salman Khan (50 de ani) nu se mai feresc şi, după ce timp de trei ani s-au jurat că sunt doar buni prieteni, iată că gluma se îngroaşă.
Deunăzi, ziariştii indieni au fotografiat-o pe româncă ţinând-o de mână pe mama lui Salman, iar vineri (13 mai), Iulia şi Salman erau aşteptaţi, conform site-ului bollywoodlife.com., la nunta cu ştaif a actriţei indiene Preity Zinta. Cei doi îndrăgostiţi au anunţat că vor veni la petrecere cu maşini separate, însă aceasta poate fi catalogată drept prima lor ieşire oficială în public, semn că-s tot mai aproape de oficializarea relaţiei.
Iulia a fost acceptată în familie
Cei doi au hotărât, în sfârșit, să nu-și mai țină fanii cu sufletul la gură mai ales pentru că Iulia și mama indianului au fost surprinse într-o ipostază foarte interesantă. Viitoarea soacră a româncei a fost fotografiată în timp ce o ținea de mână pe aceasta. Presa indiană a speculat imediat că acesta ar fi gestul care confirmă relația dintre Iulia și Salman Khan, întrucât, având în vedere cultura lor, mama celui din urmă nu ar fi îndrăznit să se apropie atât de mult de o persoană decât dacă ar fi acceptat-o în familie.