Jaful asupra lui Kardashian, floare la ureche! Greşelile făcute de brunetă

5 octombrie 2016 12:21   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Doar cine nu are Internet nu ştie ce face, cum se îmbracă, ce bijuterii poartă sau unde locuieşte Kim Kardashian. Vedeta de 35 de ani le-a pus hoţilor totul pe tavă. Vedeta are 84 de milioane de “urmăritori” pe Instagram şi 48 de milioane de fani pe Twitter. Aici, postează în timp real fotografii cu activităţile ei.

Kim Kardashian trăieşte şi respiră pe Internet! Orice mişcare a ei poate fi văzută cu uşurinţă pe conturile de socializare. E printre cele mai active vedete şi nu are o problem să se laude cu bijuteriile, ţinutele sau casele de lux. Pleacă în vacanţă, hop şi poza din aeroport! Ajunge la destinaţie, apare poza din camera de hotel şi tot aşa…Nu mai vorbim de filmuleţele live pe care le face zilnic pe Snapchat.

Jaful a fost floare la ureche pentru hoţi! Fostul ei bodyguard spune că a avertizat-o pe Kim, scrie The Sun.

“Are aproape 50 de milioane de fani pe Twitter, care ştiu unde se află ea în orice moment al zilei. Apoi pe Instagram postează poze cu bijuterii cu diamante uriaşe, aşa cum a făcut şi cu inelul de logodnă. A fost ca şi o invitaţie pentru hoţi”, a declarat Steve Stanulis.

Dacă vrei să ştii unde e Kim, tot ce trebuie să faci este să verifici Snapchat-ul vedetei. Cel mai probabil de acolo şi-au adunat şi hoţii toate informaţiile.

Kim a afost atacată în weekend, într-un hotel din Paris. În camera ei au intrat cinci bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme false de poliţie, care au legat-o şi au închis-o în baie. Hoţii au ameninţat-o cu arma şi i-au furat bijuterii de milioane de euro.

Mai multe