James Bond, operat de urgenţă la genunchi

7 aprilie 2015 0:19   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

James Bond a fost operat, duminică, de urgenţă la genunchi după ce s-a accidentat în timpul filmărilor din Alpii austrieci. Daniel Craig (46 de ani) a trebuit transportat de urgenţă cu avionul din Mexico City la New York pentru a i se repara articulaţia.

Gloria cere sacrificii! Chiar dacă în ianuarie, la Londra, Daniel Craig a acceptat să folosească dublură pentru scena cu lupta din elicopter, în Austria s-a încăpăţânat să facă el însuşi cascadoriile. Şi cum ghinionul nu vine niciodată anunţat, actorul s-a accidentat destul de grav la genunchi.

A strâns din dinţi şi a continuat să turneze însă, în timpul turnării unor scene în New Mexico a simţit nişte dureri insuportabile în spatele rotulei. Medicii au fost categorici: l-au suit pe avion şi după patru ore de zbor a ajuns pe masa de operaţie la o clinică privată din New York.

După operaţia artroscopică de la genunchi el trebuie să se refacă rapid pentru că la 22 aprilie e aşteptat pe platoul de filmare. Cea de a 24-a ecranizare a franşizei Bond are un buget de peste 380 de milioane de dolari şi producătorii aşteaptă încasări de peste o jumătate de miliard de dolari. Craig are o avere de 65 de milioane de dolari.

Şi ei s-au paradit la filmări

2015. Johnny Depp (50 ani) s-a accidentat la mână în timpul filmărilor din Australia.

2013. Sylvester Stallone (68 ani) şi-a deplasat o vertebră la filmările pentru „Eroi de sacrificiu”.

2013.  Arnold Schwarzenegger (67 de ani) s-a accidentat la spate în timpul filmărilor la „Eroi de sacrificiu”.

1997. Jackie Chan (60 de ani) a făcut entorsă la filmările pentru filmul de succes „Oră de vârf”.

Mai multe