Jennifer Lopez şi-a serbat ieri gemenii! Uite cum arată copiii divei care au împlinit 10 ani

23 februarie 2018 11:57   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Cântăreţea Jennifer Lopez este în culmea fericirii. Ea şi-a serbat ieri gemenii, care au împlinit vârsta de 10 ani. Diva spune că cei doi copii ai ei, Max şi Emme, i-au schimbat complet viaţa.

Jennifer Lopez (48 de ani) a pus pe reţelele de socializare un mesaj emoţionat pentru gemenii ei, pe care îi numeşte “nucile mele de cocos”. Max şi Emme s-au născut la 22 februarie 2008 din căsnicia pe care diva a avut-o cu cântăreţul Mark Anthony, între anii 2004 şi 2014. Vedeta spune că gemenii parcă au crescut peste noapte şi nu poate să creadă că au ajuns atât de repede la vârsta de zece ani.

 “Aceste două forţe ale naturii au venit în lumea mea şi mi-au schimbat viaţa pentru totdeauna. Mi-au vindecat sufletul şi mi-au întinerit existenţa. M-au învăţat despre dragoste şi viaţă şi despre mine însămi într-un mod în care nu mi-am imaginat niciodată…. şi sunt pe veci îndrăgostită de aceşti frumoşi copii”, a mai spus vedeta, care are în prezent o relaţie cu Alex Rodriquez, fost jucător profesionist de baseball.

Mai multe