Jesse, cum ai putut s-o părăseşti pe Aurah?
Jesse Rodriguez şi Aurah Ruiz păreau unul dintre cele mai solide, dar şi mai atrăgătoare cupluri din fotbal, cei doi trăind o poveste de drgaoste fără a fi căsătoriţi.
După naşterea copilului lor, Jesse şi Aurah s-au îndepărtat, iar fotbalistul a părăsit-o chiar pe bomba sexy. Aceasta e disperată din această cauză, dar mai ales pentru că actualul fotablist al lui Paris Saint Germain, împrumutat la Stoke City, i-a tăiat finanţarea. Fără loc de muncă, aşa cum îi stă bine oricărui fotomodel care se respectă, Aurah imploră practic milă din partea lui şi cere să nu uite de Nyan, fiul său născut prematur şi care are încă probleme de sănătate.
"M-am săturat să ascund cine ești cu adevărat și prin ce ne faci să trecem pe mine și pe fiul tău. Toată ziua ești în avioane private și ai lanțuri cu diamante la gât, cheltui sute de mii de euro în timp ce hainele copilului tău sunt spălate într-o chiuvetă, cu mâna. Nu am primit niciun mesaj măcar în care să întrebi ce face Nyan. Prietenii tăi au spus numai prostii! Au vorbit în interviuri că ți-aș fi interzis ție sau familiei tale să-l vezi pe Nyan, dar asta e o altă minciună" a scris Aurah Ruiz pe Instagram.
Jesse nu e tocmai genul de tată model. El mai are doi fii din două aventuri anterioare, i-ar pe cel de-al doilea, Neizan, lnăscut în 2016 l-a recunoscut abia după un test de paternitate. De fapt, domnişoara l-a anunţat pe Instagram că are un copil, aceasta ţinând secretă sarcina sperând într-un câştig material de la fotbalist.