JF Kennedy deţinea zeci de balansoare. Care era motivul şi cu cât s-a vândut unul dintre ele la licitaţie

28 martie 2021 9:43   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

A fost al 35-lea preşedinte american, care şi-a servit ţara din 1961 până în 1963, când a fost asasinat, pe 22 noiembrie, în timpul unei vizite politice făcute în Dallas. Însă nu numai moartea prematură şi violentă a fostului şef de stat a captat atenţia tuturor, ci şi viaţa sa plină de aventuri şi intrigi amoroase a ţinut adesea prima pagină a ziarelor. Detalii mai puţin cunoscute despre viaţa privată a lui JFK au de-a face cu starea sănătăţii fostului preşedinte american.

Cu toate că s-a vehiculat de multe ori ideea că fostul preşedinte american se născuse cu probleme la coloana vertebrală, se pare că durerile la spate au început pentru JFK când studia la Harvard şi, cel mai probabil, s-a lovit în timpul unui meci de fotbal.

Apoi, după ce s-a înrolat în armată, a continuat să pună enormă presiune pe coloana sa. Un moment critic prin care a trecut în tinereţe a fost când nava pe care o comanda s-a scufundat şi a fost atunci nevoit să facă orice-i stătea în putinţă pentru a-şi salva echipajul. În asemenea momente, n-avea cum să se mai gândească să-şi protejeze spatele, motiv pentru care problema lui s-a agravat pe măsură ce au trecut anii.

Citește aici cum a strâns JFK o colecție impresionantă de balansoare.

Mai multe