J.Lo, 2.000.000 de dolari să cânte la cea mai scumpă nuntă din lume
Se respectă! Jennifer Lopez a încasat 2.000.000 $ pentru a cânta aseară, timp de o oră, la nunta miliardarului indian Sanjay Hinduja. Mai precis, diva a câştigat 34.000 $ pe minut.
Pentru onorariul de 2 milioane de dolari (7,8 milioane de lei), cântăreaţa americană Jennifer Lopez (45 de ani) a acceptat să cânte live la nunta de 23 de milioane de dolari (circa 90 de milioane de lei) a miliardarului indian Sanjay Hinduja (50 de ani) cu designerul Anu Mirchandani, de 38 de ani. Mirele, care are fabuloasa avere de 18,4 miliarde dolari, i-a acceptat toate condiţiile numai să vină să facă show în faţa invitaţilor săi, unii dintre cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din lume şi staruri de la Bollywood.
Diva a ajuns aseară la palatul Jagmandir de pe insula situată pe Lacul Pichola din oraşul Udaipur (statul Rahasthan, vestul Indiei), unde a avut loc nunta. Ea a cântat timp de 60 de minute împreună cu dansatorii proprii, printre care s-a numărat şi fostul său iubit Casper Smart. Vedeta a fost cazată la un hotel care costă 4.600 de dolari (circa 18.000 de lei) pe noapte, ca şi cei mai importanţi oaspeţi. La nunta de pomină, ce a durat o săptămână, s-au servit cele mai gustoase preparate din bucătăriile tradiţionale din 16 ţări.
Cei 16.000 de nuntaşi au fost transportaţi cu 208 avioane charter şi 14 iahturi de lux. Între aceştia s-au numărat miliardarul Vedanta Chief Anil Aggarwal, fiul magnatului Laxmi Mittal, Aditya Mittal, şi preşedintele Islandei, Ólafur Ragnar Grímsson. Printre artiştii care au cântat s-a numărat şi cântăreaţa Nicole Scherzinger, care a fost plătită cu 1 milion de dolari (3,9 milioane de lei) pentru recitalul său de o oră. În timp ce Sanjay Hinduja este la prima căsătorie, Anu Mirchandani, care deţine un butic la Londra, a mai fost măritată o dată şi are un fiu de 19 ani.
Nunta în cifre
- 23 de milioane $ a costat nunta în total;
- 2 milioane $ a fost onorariul lui Jennifer Lopez;
- 16.000 de invitaţi au participat;
- 208 de chartere au transportat oaspeţii;
- 4.600 $ pe noapte au costat camerele de hotel pentru invitaţi;
- 18,4 miliarde $ este averea mirelui.