Jodie Foster: «Când vor face 21 de ani o să le spun cine este tatăl lor»

19 ianuarie 2013 15:35   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Conform apropiaţilor vedetei, actriţa a hotărât că abia atunci când cei doi copii vor împlini 21 de ani vor afla cine le este tată. Vedeta are doi băieţi, Charles, de 14 ani, şi Kit, de 12 ani, care, până la această vârstă, habar nu au cine este tatăl lor. Cei doi vor fi nevoiţi să aştepte până vor ajunge la maturitate ca să afle cu cine au fost concepuţi.

Presa a speculat, de-a lungul anilor, că producătorul american Randy Stone, de 48 de ani, ar fi tatăl băieţilor, dar nu există nici o dovadă în acest sens. Aceste speculaţii au fost făcute pe baza faptului că Randy a fost implicat în viaţa copiilor încă de la început şi este un fel de părinte pentru băieţii actriţei.

Pe de altă parte, "The New York Post" susţine că, în realitate, Mel Gibson ar fi tatăl celor doi copii al actriţei. Citeşte aici explicaţia dată de specialiştii americani.

În discursul de acceptare de duminca trecută a premiului Globul de Aur, Jodie Foster a recunoscut oficial că este lesbiană. Ea are doi copii alături de managerul ei de producţie, Cydney Bernard, o femeie de 59 de ani. Relaţia celor două a fost discutată intens de-a lungul timpului, însă Jodie a fost foarte discretă în ceea ce priveşte detaliile vieţii ei private.

Mai multe