John Travolta, pilot de avion cu ajutoare pentru Haiti
Actorul de 55 de ani a pilotat propriul avion Boeing 707 din Florida, cu şase tone de raţii militare de hrană şi medicamente pentru cei afectaţi de seismul de la 12 ianuarie din Haiti.
Soţia sa, Kelly Preston, s-a aflat şi ea la bordul aeronavei.Haiti: au murit cu miile, dar s-au născut 25 de copii
John Travolta a comparat misiunea de ajutorare din Haiti cu cea de după devastările produse de uraganul Katrina la New Orleans.
"Am ajuns acolo imediat cu acest avion, pentru că dacă ai posibilitatea şi mijloacele, atunci ai responsabilitatea de a proceda astfel", a declarat actorul.
Oraşul Port-au-Prince a fost grav afectat de cutremurul din urmă cu două săptămâni, care a ucis circa 150.000 de oameni, potrivit ministrului haitian al Sănătăţii, Alex Larsen.
Mai citeşte:
Mii de haitieni au fost amputaţi după seismul devastator
Haiti: au murit cu miile, dar s-au născut 25 de copii
Reconstrucţia statului Haiti ar putea dura cel puţin 10 aniUNICEF organizează teledonul «Haiti. Copiii haosului»