Jon Bon Jovi a deschis un restaurant de caritate, unde mâncarea nu are preţ

21 octombrie 2011 3:41   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

The Soul Kitchen nu este, însă, un restaurant obişnuit. Meniurile, în care se găsesc mâncăruri alese, nu au preţuri, iar clienţii sunt încurajaţi să plătească atât cât îşi permit. Totuşi, nu este o cantină socială sau un fast-food cu mâncare de proastă calitate. Este un restaurant cât se poate de bine îngrijit, unde oamenii se pot bucura de o masă sănătoasă şi hrănitoare.

Restaurantul a fost construit cu fonduri de la Jon Bon Jovi Soul Foundation, organizaţia de caritate artistului, a costat 250.000 de dolari şi poate concura ca ofertă şi servicii cu majoritatea restaurantelor din New Jersey.

„Nu sunt preţuri pe meniurile noastre, aşa că, dacă vrei să contribui cu ceva, poţi lăsa 20 de dolari în plicul de pe masă. Dacă nu îţi permiţi să plăteşti, poţi să debarasezi mese, poţi să fii ospătar, sau poţi lucra în bucătărie", a explicat Bon Jovi, referitor la modul în care se poate plăti pentru mâncarea consumată.

Cei care doresc să mănânce la restaurantul lui Bon Jovi pot, de asemenea, să lucreze ca voluntari pentru diverse organizaţii caritabile, de unde vor primi un bon de masă pentru The Soul Kitchen.

Este un mod de a-i face pe oameni să simtă că fac parte dintr-o comunitate căreia îi pasă de ei, care are nevoie ca fiecare să aducă o contribuţie pentru societate, a explicat superstarul.

Mai multe