Julianne Moore, despre declaraţia homofobă a lui Silvio Berlusconi: Regretabilă, arhaică şi idioată
În timpul conferinţei de presă ce a fost organizată la Roma după proiecţia filmului "The Kids Are Allright", regizat de Lisa Cholodenko, în care actriţa americană interpretează rolul unei mame lesbiene, Julianne Moore a fost rugată de jurnaliştii prezenţi la eveniment să comenteze declaraţia premierului Silvio Berlusconi. Acesta a spus, marţi, că refuză să demisioneze în urma unui scandal cu tentă sexuală în care este implicat, alături de o tânără în vârstă de 17 ani, susţinând că "e mai bine să îţi placă fetele frumoase decât să fii gay".
Silvio Berlusconi: «Este mai bine să îţi placă fetele decât să fii homosexual»
"Consider că este o declaraţie regretabilă, arhaică şi idioată. Să sugerezi sau să afirmi că nu e în regulă să fii homosexual... e jenant. Mai ales când anumite persoane continuă să spună astfel de neadevăruri", a declarat actriţa americană, stârnind ovaţiile persoanelor prezente la conferinţa de presă.
Festivalul de Film de la Roma se află în plină desfăşurare şi se apropie de apogeu, după un debut dificil, marcat de protestul profesioniştilor italieni din industria cinematografică. Un număr mare de staruri au păşit pe covorul roşu de la Roma, printre aceştia numărându-se rockerul Bruce Springsteen, care a ţinut să asiste la premiera documentarului "The Promise: The Making of Darkness on the Edge of Town", Aaron Eckhart care a fost prezent la proiecţia filmului "Rabbit Hole" şi Jesse Eisenberg, prezent la Roma pentru a promova "The Social Network".