Julio Iglesias, cântărețul care și-a luat aeroport internațional

29 aprilie 2019 18:09   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Julio Iglesias (75 de ani) este una dintre cele mai mari personalități ale muzicii internaționale.

Artistul spaniol care a vândut cele mai multe albume din istorie are o avere de peste 600 de milioane de dolari și este coproprietar al aeroportului internațional Punta Cana din republica Dominicană.

Julio Iglesias a fost căsătorit între 1971 și 1979 cu Isabel Preysler Arrastria și din 2010 este însurat cu Miranda Johanna Maria Rijnsburger. El are opt copii: Maria Isabel (47 de ani), Julio Jr (47 de ani), Enrique (43 de ani), Miguel Alejandro (21 de ani), Rodrigo (20 de ani), Victoria (17 ani), Cristina (17 ani) și Guillermo, de 11 ani. Copiii cei mari i-au dăruit patru nepoți, două fete și doi băieți. 

Născut în Madrid, Spania, Julio Iglesias a susținut peste 5.000 de concerte în fața a peste 60 de milioane de oameni și deține un imperiu imobiliar evaluat la peste 300 de milioane de dolari. El este unul dintre cei mai de succes afaceriști din showbizul internațional.

Mai multe