Justin Bieber s-a însurat în secret

17 septembrie 2018 19:47   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Nu a mai avut răbdare! Cântăreţul Justin Bieber s-a însurat în mare secret cu iubita lui, Hailey Baldwin. În graba lui, nu a semnat un contract prenupţial. De aceea, în caz de divorţ, rămâne fără mulţi bani.

Justin Bieber (24 de ani) şi Hailey Baldwin (21 de ani) au făcut cununia civilă la o casă de căsătorii din New York în ziua de 13 septembrie, susţin mai multe surse citate de site-ul revistei “People”.

Însăşi mama starului, Patricia Mallette, a lăsat să se înţelagă că cei doi s-au căsătorit, scriind “Dragostea a învins”, pe o reţea de socializare. Jurnaliştii de la “The Sun” s-au interesat la avocatul familiei lui dacă mirii au semnat un contract prenupţial. Astfel s-a aflat că Bieber şi Hailey şi-ar fi unit destinele în mare grabă fără ca starul să-şi protejeze averea de 265 de milioane de dolari. Astfel, în caz că vor divorţa, tânăra soţie se va alege cu jumătate din această sumă.

Nunta va avea loc în Canada

După cununia civilă, va urma o nuntă cu mare pompă, potrivit ziarului “Daily Mail”. Nunta va avea loc în Canada, în casa de 5 milioane de dolari din Ontario, pe care Bieber a cumpărat-o în această vară. “Nu sunt măritată încă”, a spus, însă, luni Hailey Baldwin, care se consideră căsătorită abia după cununia religioasă.

Nunta ei cu Justin Bieber ar avea loc săptămâna viitoare în Canada. Printre invitaţi se vor afla unchiul ei, actorul Alec Baldwin, DJ Khalid, Usher, Alec Baldwin, Kendall Jenner şi Gigi Hadid. Justin Bieber şi Hailey Baldwin s-au logodit în iulie şi se zvoneşte că au decis să se mute împreună în Canada după nuntă.

Mai multe