Kanye West, apariție șoc la lansarea noului album! Și-a pus un ciorap transparent pe față

25 iulie 2021 20:45   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Rapperul Kanye West şi-a prezentat joi al zecelea album, „Donda”, pe un stadion din Atlanta, însă nu melodiile sale au fost „centrul atenției” în seara cu pricina.

Kanye West, apariție neobișnuită

Rapper-ul, cunoscut pentru extravaganțele sale, s-a prezentat la lansarea albumului său într-o ținută mai puțin obișnuită. Acesta a purtat un costum roșu dintr-un material ce putea fi latex sau un înlocuitor al acestuia, însă un accesoriu ciudat a fost cel care a atras toate privirile.

Kanye a purtat pe cap un ciorap transparent, fără a-l găuri în zona ochilor, nasului sau a gurii. De asemenea, artistul, în vârstă de 44 de ani, a întârziat două ore la această petrecere sold-out, unde a cântat fără microfon, mulţumindu-se să meargă şi să danseze pe scenă, în timp ce melodiile lui au fost ascultate în difuzoare. 

În acest album, care poartă numele mamei sale, decedată în 2007, Kanye West reia teme religioase şi face referire și la separarea de de Kim Kardashian, care s-a aflat în public la întregul show.

Mai multe