Kate Hudson a devenit mămică pentru a doua oară!

11 iulie 2011 5:06   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Vedeta şi logodnicul ei, rocker-ul Matthew Bellamy, sunt părinţi împreună pentru prima dată, informează huffingtonpost.com.

Cei doi au o relaţie de la începutul anului 2010, iar Kate a spus în aprilie, într-un interviu acordat revistei InStyle că un bebe nu face neaparat parte din plan - nu că s-ar fi plâns în momentul în care a aflat că este însărcinată.

«Ei bine, nu era ca şi cum nu ştiam ce facem. Ne-am lăsat la baza destinului şi a funcţionat. Nu am crezut că voi face un alt copil...cel puţin nu mai devreme de vârsta de 33 de ani - asta gândeam în subconştient înainte să-l întâlnesc pe Matthew.

Dar eram atât de îndrăgostiţi când s-a întâmplat asta, încât a fost extrem de emoţionant pentru amândoi», a povestit blondina.

Hudson mai are un copil de şapte anişori, Ryder, din căsătoria ei anterioară cu rocker-ul Chris Robinson.

Kate Garry Hudson este o actriţă americană, devenită celebră în 2001 după câştigarea Globului de aur pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din filmul Almost Famous. După această performanţă, ea a jucat în filme ce îi vor creşte faima, precum "Cum să scapi de un tip în 10 zile" (2003), "Raising Helen" (2004), "The Skeleton Key" (2005), "Doar tu şi eu. Al treilea e în plus" (2006), "Aurul nebunilor" (2008) şi "Războiul mireselor (2009)". De asemenea, ea a jucat şi în musicalul "Nine" (2009).

Citeşte şi:Kate Hudson n-a intenţionat să rămână iar gravidăKate Hudson, foarte însărcinată şi pe tocuri înalte! VIDEO - FOTOKate Hudson şi-a arătat burtica pe aeroportul din Londra! FOTO

Mai multe