Kate Middleton cere despăgubiri uriaşe pentru publicarea pozelor cu ea topless
Prinţul William şi Kate Middleton au solicitat despăgubiri de 1,5 milioane de euro pentru publicarea unor fotografii ale ducesei în sânii goi.
Cuplul regal a cerut despăgubiri „semnificative” din partea revistei franceze Closer pentru publicarea respectivelor imagini, luate în timpul unei vacanţe de trei zile la un castel din Provence, în sudul Franţei, în septembrie 2012, la un an după ce Kate Middleton s-a căsătorit cu Prinţul William.
Fotografiile au fost realizate cu ajutorul unor lentile telefotografice în timp ce cupul regal se bronza pe terasa unei proprietăţi luxoase din sudul Franţei, scrie Mediafax.
Şase persoane, printre care redactorul-şef al uneia dintre reviste şi trei fotografi, sunt judecate în acest caz de un tribunal din Franţa.
Fotografii s-au prezentat deja în faţa instanţei franceze, ei fiind acuzaţi de familia regală britanică de violarea intimităţii.
Avocatul apărării Francois Blistene, care îi reprezintă pe forografii Cyril Moreau şi Dominique Jacovides, a pretins că clienţii săi sunt nevinovaţi şi a spus că este sigur că vor fi achitaţi. Un verdict este aşteptat pe 4 iulie.