Katie Price, scoasă pe braţe din club la ora 3 dimineaţa

4 decembrie 2009 17:48   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Fotomodelul britanic Katie Price, alias Jordan, nu se dezminte, practic nu poate trăi dacă nu este în mijlocul unui scandal. 

Îmbrăcată într-o vestă albă, fustă mini şi încălţată cu cizme albe de blană, Katie Price, în vârsta de 31 de ani, a fost surprinsă  părăsind clubul de noapte Movida foarte „bine dispusă”, purtată pe braţe de doi prieteni de sex masculin, la ora 3.15 dimineaţa.

Vezi aici galerie FOTO cu senzuala Katie Price

Dealtfel, în cursul acestei săptămâni a mai avut o ieşire nocturnă similară, când a participat la decernarea premiilor Morgan la hotelul Mandarin Oriental din Londra.

Conform martorilor, Katie, care a fost părăsită în urmă cu patru luni de fostul iubit, luptătorul Alex Reid, a făcut o pasiune pentru cântăreţul Jamie Archer, care în acea seară a cântat în clubul Movida. 

„Katie a apărut în club hotărâtă să se simtă bine şi nu părea să îi fie dor de Alex. A doborât pahar după pahar apoi, s-a dus foarte grăbită spre Jamie, imediat ce l-a văzut. Ea l-a recunoscut şi au stat de vorbă foarte mult timp. Înainte de a se despărţi, au făcut schimb de numere de telefon”, a spus un martor.

Jamie Archer a recunoscut incidentul dar a spus, pentru The Sun, că Jordan nu este genul nul lui. „Ea a venit, m-a salutat şi m-a invitat la un pahar. În mod evident este o femeie atrăgătoare dar, ca să fiu sincer, nu este genul meu.  Nu am flirtat cu ea şi nici nu am privit-o într-o manieră romantică”, a spus Jamie Archer.

Mai multe