Katy Perry a dat în mintea copiilor! S-a transformat în vrăjitoare malefică pentru o noapte

22 aprilie 2019 19:00   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Katy Perry, în vârstă de 34 de ani, este o cântăreaţă căreia nu îi lipseşte creativitatea şi curajul de a ieşi din tipare prin alegerile vestimentare excentrice pe care le face. Ea şochează cu fiecare apariţie şi optează pentru rochii pe care nu orice colegă de breaslă ar îndrăzni să le poarte. Katy Perry a confirmat că adoră să se costumeze la filmările emisiunii "American Idol". Nu mică le-a fost mirarea celor prezenţi pe platou când au văzut că în locul lui Katy Perry un personaj malefic, din desenele animate, li s-a alăturat. Iată despre cine a fost vorba!

Katy Perry a reuşit să stârnească controverse încă de la începutl carierei sale muzicale. Ea a filmat multe videoclipuri în care a mizat pe sexualitatea sa şi pe formele generoase cu care a fost înzestrată de Mama Natură şi nu a ratat ocazia de a purta ţinute strâmpte, din latex sau rochiţe care nu au lăsat prea multe imaginaţiei. Timpul a trecut, iar artista a lăsat în urmă ţinute pin-up ale anilor ‘50 dar şi decolteurile ameţitoare, alegând rochiile cuminţi şi elegante. Cu toate acestea, din când în când nu refuză să se costumeze!

Artista s-a deghizat în personajul Ursulei,din desenul animat “Mica Sirenă”, pentru filmările ultimei etape al concursului "American Idol". Producătorii au dorit să creeze o seară memorabilă, iar tematica ediţiei a fost Disneyland. Din păcate, singura care a răspuns cu entuziasm provocării a fost doar Katy Perry,ceilalţi colegi de juriu refuzând să renunţe la sacourile lor în favoarea unor ţinute desprinse din basme.

Viitoarea soţie a lui Orlando Bloom a adus la viaţă personajul Ursulei, vrăjitoarea malefică din desenul animat “Mica Sirenă”, care i-a furat vocea simpaticei fiinţe şi a condamnat-o la o viaţă mizerabilă. Katy a furat privirile tuturor celor prezenţi şi a reuşit să îi sperie pe câţiva dintre cei prezenţi în platou.

Cu o rochie neagră, plină de tentacule din material sintetic, cu faţa pictată în mov, o coafură sălbatică şi un ruj roşu-sângeriu, aşa a păşit Katy în platou. Judecând după fotografiile făcute de către fotoreporteri şi după zâmbetul larg pe care l-a afişat vedeta s-a simţit foarte bine în pielea diabolicei vrăjitoare. Colegii săi din juriu, cântăreţul de muzică country Luke Bryan şi celebrul Lionel Richie nu au fost prea încântaţi de tematica serii şi de dress code-ul primit, aşa că nu au renuţat la sacou şi la simplii pantaloni, relatează publicaţia britanică thesun.co.uk.

Katy Perry şi Orlando Bloom s-au logodit

Cântăreaţa Katy Perry (34 de ani) şi actorul Orlando Bloom (42 de ani) s-au logodit de Valentine's Day. Cei doi au publicat o fotografie în care apar împreună şi în care cântăreaţa arată un inel. Alături de fotografie ea a scris un mesaj prin care a dat de înţeles că inelul nu era unul oarecare, ci de logodnă. Printre primele persoane care au reacţionat a fost chiar mama cântăreţei. Aceasta a încărcat pe pagina personală un cadru cu cei doi îndrăgostiţi alături de care a notat “ia te uită cine s-a logodit aseară”.

Inelul de logodnă ales de Orlando Bloom a fost unul cu totul deosebit şi se pare că actorul a fost nevoit să scoată din buzunar aproape 5 milioane de dolari pentru a-l achiziona.

Katy Perry și Orlando Bloom au devenit iubiți în ianuarie 2016, după ce s-au întâlnit la a 73-a ediție a Globurilor de Aur, însă s-au despărțit în 2017, pentru a reveni la sentimente mai bune în aprilie 2018. De atunci sunt nedespărțiți, iar acum, relația lor a trecut la un alt nivel: se pregătesc de nuntă.

Citeşte şi

FOTO Katy Perry, de la ţinute inspirate de filmele porno, la rochii cu trenă!

Katy Perry Și Orlando Bloom s-au logodit de Valentine's Day. Solista a primit un inel de 5 milioane de dolari!

Mai multe