Kim Kardashian așteaptă cel de-al treilea copil. Cum a făcut anunţul
Este oficial! Cuplul Kim Kardashian - Kanye West așteaptă cel de-al treilea copil. Chiar dacă are probleme de sănătate, starleta nu a renunţat la dorinţa de a avea o familie mare, aşa că a apelat la o mamă surogat. Anunţul a fost făcut în show-ul său TV, „Keeping Up with the Kardashians”.
Vedeta le-a dat vestea celor peste 100 de milioane de fani care o urmăresc pe Instagram. Ea a mărturisit totul într-o postare pe Instagram cu un teaser din noul sezon al serialului familiei Kardashian.
În video, Kim (36 de ani) vorbește cu ajutorul FaceTime cu sora sa Khloe și o întreabă pe aceasta: „Ce se întâmplă de fiecare dată când spun «ghici ce»?”. Khloe răspunde: „Ești însărcinată sau o persoană este însărcinată”. Apoi Kim continuă: „O să avem un copil!”
Mama surogat și soțul său sunt afro-americani și sunt căsătoriți de mai bine de cinci ani. Femeia e absolventă de facultate și are doctorat. Ea a fost angajată printr-o agenție specializată în astfel de afaceri cu mame surogat, scrie TMZ. Femeia mai are acasă doi băieţi.
Kim Kardashian și Kanye West au împreună un fiu de un an, Saint, și o fiică de patru ani, North.