Kim Kardashian și Lewis Hamilton, mai apropiați ca niciodată! Pilotul a plecat în vacanță alături de copiii vedetei

14 iulie 2026 7:53

Kim Kardashian și Lewis Hamilton par să facă un nou pas important în relația lor. Cei doi au petrecut o vacanță la lac împreună cu familia Kardashian și cu cei patru copii ai vedetei, iar imaginile publicate pe rețelele sociale au atras imediat atenția fanilor.

Kim Kardashian / Foto: Profimedia

Reality starul în vârstă de 45 de ani și pilotul de Formula 1, în vârstă de 41 de ani, au apărut într-o fotografie în care se îmbrățișează, alături de Chicago, fiica lui Kim. Imaginea a fost inclusă într-o postare însoțită de mesajul: „Summers at the lake with my favorite people” („Verile la lac alături de oamenii mei preferați”).

Vacanța a reunit mai mulți membri ai familiei Kardashian, iar Lewis Hamilton a fost surprins participând la activitățile de familie, scrie Daily Mail .

Lewis Hamilton a petrecut timp alături de copiii lui Kim Kardashian

În timpul escapadei, Hamilton s-a aflat alături de cei patru copii ai lui Kim Kardashian – North, Saint, Chicago și Psalm – pe care vedeta îi are din căsnicia cu fostul soț, Kanye West.

Fotografiile publicate o surprind pe Kim într-o ținută lejeră, în timp ce se plimbă cu un ATV, discută cu prietenii și petrece timp cu familia. La vacanță a participat și sora ei, Khloe Kardashian.

În alte imagini, Chicago apare alături de verișoarele Dream și True, iar Psalm și Saint sunt surprinși în momente petrecute împreună cu familia.

Prezența lui Lewis Hamilton în această vacanță a fost interpretată drept un nou semn al apropierii dintre el și celebra antreprenoare.

Declarația făcută de Hamilton înaintea Marelui Premiu al Marii Britanii

Cu puțin timp înainte de vacanță, Lewis Hamilton a făcut o remarcă despre Kim Kardashian în cadrul unui eveniment organizat înaintea Marelui Premiu al Marii Britanii de la Silverstone.

Pilotul Ferrari se afla pe scenă alături de Oliver Bearman, Lando Norris, Arvid Lindblad și George Russell, când un fan l-a întrebat de ce pare atât de fericit în ultima perioadă și dacă motivul ar putea fi o nouă relație.

Comentatorul David Croft a intervenit în glumă, iar Hamilton a râs înainte de a vorbi despre echipa Ferrari și despre sezonul competițional.

„Odată ce petreci un an cu această echipă, Ferrari este cea mai emblematică echipă din toate timpurile și a trecut printr-o perioadă dificilă. Este o echipă extraordinară și m-au primit foarte bine. Primul an a fost foarte greu, dar acum începem să vedem rezultatele muncii depuse și ne apropiem de locul în care vrem să fim”, a spus pilotul.

La final, acesta a adăugat: „Și, bineînțeles, este și Kim.”

Surse apropiate spun că relația este una serioasă

Kim Kardashian și Lewis Hamilton au fost asociați pentru prima dată din punct de vedere sentimental la începutul acestui an. De atunci, cei doi ar fi petrecut timp împreună în mai multe destinații, inclusiv în Japonia, la Estelle Manor din Cotswolds, în Anglia, precum și la Paris.

De asemenea, cei doi au apărut împreună în public în timpul Super Bowl-ului din 2026, când au fost surprinși pe ecranul stadionului în timpul meciului dintre New England Patriots și Seattle Seahawks.

Potrivit unei surse citate de Us Weekly, relația lor a început ca o prietenie, iar apropiații cred că aceasta are șanse să dureze.

„Pentru că relația lor a început mai întâi ca o prietenie, cei apropiați cred că aceasta ar putea fi relația potrivită pentru amândoi. Sunt foarte hotărâți să facă lucrurile să funcționeze, indiferent de distanță sau de programul încărcat”, a declarat sursa.

O altă sursă, citată de PEOPLE, susține că familia lui Kim îl apreciază pe Lewis Hamilton și că vedeta tratează relația cu seriozitate.

Este un bărbat relaxat și are o energie foarte bună. Familia lui Kim îl place foarte mult, iar ea este foarte implicată în această relație. Amândoi sunt ocupați cu propriile cariere, însă încearcă să petreacă împreună cât mai mult timp”, a declarat sursa.

Mai multe