Kim Kardashian va juca într-un film despre un furt de bijuterii

18 ianuarie 2017 16:56   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

După ce a fost victima unui jaf, Kim Kardashian va apărea într-o peliculă despre hoţi. Este vorba despre “Ocean's Eight”, următorul lungmetraj din franciza ”Ocean's”, în care diva va avea o scurtă apariţie.

Kim Kardashian şi sora ei vitregă Kendall Jenner au fost fotografiate la New York, luni, după ce au filmat o scenă pentru acel lungmetraj, ce a imitat o gală la Metropolitan Museum of Art.

O sursă de la Hollywood a spus că surorile vor avea roluri cameo în noul film din seria ”Ocean's”, în a cărui distribuţie se regăsesc artiste celebre, precum Sandra Bullock, Cate Blanchett, Rihanna şi Anne Hathaway, scrie news.ro.

Anna Wintour, editorul-şef al ediţiei americane a revistei Vogue, şi designerul Zac Posen au fost prezenţi şi ei pe platoul de filmare. Intriga filmului ”Ocean's Eight” prezintă un jaf de bijuterii comis în timpul renumitei gale anuale de la New York organizată la Metropolitan Museum of Art, denumită ”Met Gala”, la care participă numeroase celebrităţi.

Legată şi ameninţată cu arma

Starleta americană Kim Kardashian a fost victima unui jaf armat comis la Paris în noaptea de 2 spre 3 noiembrie 2016 în camera sa de hotel. Cinci răufăcători au profitat de absenţa bodyguardului, au pătruns în camera de hotel a vedetei şi au imobilizat-o în sala de baie, ameninţând-o cu arme de foc. Kim Kardashian închiriase un apartament rezidenţial într-un hotel de lux aflat în apropiere de Biserica La Madeleine. Hoţii au furat bijuterii în valoare de 9 milioane de dolari.

Mai multe