Kristen Stewart, în rolul prințesei Diana
Kristen Stewart va juca în rolul prințesei Diana. Alegerea ei pentru acest film despre Lady Di este criticată
Actrița Kristen Stewart (30 de ani) a fost aleasă să joace rolul prințesei Diana într-un nou film. Filmul regizat de Pablo Larraín va prezenta perioada în care Lady Di era căsătorită cu prințul Charles (astăzi în vârstă de 71 de ani), în anii 1990, când căsnicia lor a intrat în impas. Prințesa Diana a murit în urma unui accident în 1997, la numai 36 de ani. Ea a divorțat de prințul Charles în 1996. Kristen Stewart, lansată datorită rolului din saga ”Amurg”, are o avere de 70 de milioane de dolari. Alegerea ei pentru a juca rolul prințesei Diana a fost criticată aspru pe rețelele sociale. ”Nu ar fi putut găsi o actriță mai bună? Nu înțeleg cum obține aceste roluri”. ”Nu ea”! ”Alegeți pe altcineva”, au scris oamenii pe rețelele sociale.
Kristen Stewart, iarăși topless în noul film! Actrița din „Twilight” nu mai are deloc inhibiții
Să n-o recunoşti! Aşa arată acum «vampiriţa» Kristen Stewart
Kristen Stewart, apărată de regizor pentru rolul Lady Di
Regizorul Pablo Larraín a ținut să-și apere alegerea în presa americană. ”Kristen este una dintre cele mai bune actrițe pe piața actuală”, a spus acesta pentru revista ”Deadline”. ”Kristen poate să apară perfect în multe feluri, poate fi misterioasă, foarte fragilă și foarte puternică. Era exact de ceea ce aveam nevoie. Toate aceste elemente m-au făcut să mă gândesc la ea. Modul în care a reacționat la citirea scenariului și cum a intrat în pielea personajului merită văzute. Cred că va face ceva magnific”, a adăugat cineastul. Pablo Larraín cunoaște bine tematica regalității și a președinților, după ce a realizat în 2016 filmul despre Jackie Kennedy, soția președintelui John Kennedy, în filmul intitulat ”Jackie”, care i-a adus lui Natalie Portman o nominalizare la premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. Kristen Stewart a fost aleasă să joace rolul prințesei Diana într-un nou film.