Kylie MInogue, despre problemele cauzate de destrămarea logodnei: «Am multe voci în cap»

29 martie 2018 15:27   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Kylie Minogue a lansat un nou album, după ce a trecut printr-o perioadă dificilă provocată de despărţirea de logodnicul său, actorul britanic Joshua Sasse. Cântăreaţa a oferit un interviu revistei Attitude în care a vorbit cu sinceritate despre cea mai neagră perioadă a vieţii sale, dar şi despre cum a reuşit să îşi menţină optimismul.

Cântăreaţa a început să lucreze la albumul ''Golden'' în aceeaşi perioadă în care şi-a anulat logodna cu actorul britanic Joshua Sasse, în februarie 2017. Între timp, din păcate, între cei doi a intervenit ruptura şi au ales să meargă pe drumuri separate, iar Kylie a fost de-a dreptul devastată. Deşi recunoaşte că nu i-a fost deloc uşor, speră ca noul său album să nu fie unul care să reflecte suferinţa, ci evoluţia şi trecerea într-o nouă etapă a vieţii.

''Nu compun din perspectiva suferinţei. Am avut puţin inima frântă, nu mă simţeam foarte puternică la un moment dat, cu toţii traversăm astfel de momente, ştim cum se simte. Dar am tendinţa să îmi revin destul de repede, am o atitudine pragmatică'', a spus cântăreaţa. ''Este o perspectivă raţională, din inimă, cu umor, despre cum mă simt acum... Sper că se poate vedea din album că nu am resentimente, nu mă agăţ de nimic'', a completat Kylie.

Vedeta a mărturisit că se confruntă cu stări diverse şi că, uneori, resimte anxietatea la cote mai înalte, dar că preferă să urmeze un sfat oferit de bunica ei, nu să apeleze la ajutor specializat. ''Am mai multe voci în cap care îmi vorbesc. Cred că o parte dintre acestea sunt ale creierului nostru care rezolvă probleme, tic-tac, tic-tac... când sunt nervoasă pun ceainicul pe foc şi îmi fac un ceai... Dar dacă aş cunoaşte răspunsul, aş rezolva şi nu aş mai avea probleme cu anxietatea. Probabil că mi-ar face bine consilierea, dar nu prea îmi place'', a completat aceasta.

Recent, cântăreaţa de origine australiană a reuşit să îţi dezamăgească fanii, după ce le-a cerut o suma exorbitantă pentru a avea ocazia să se întâlnească cu ea la sfârşitul unui concert şi să obţină un autograf. Biletele standard costau 110 lire sterline (123 de euro), dar un tichet din categoria "Meet & Greet", care includea şi posibilitatea de a face o poză cu vedeta sărea de 1.000 de euro. Așadar, este de înțeles de ce fanii au fost șocați și au scris comentarii pe pagina de Twitter a vedetei, criticând decizia ei de a fixa un preț atât de piperat.

"Te rog spune-mi că nu mă taxezi cu 965 de lire pentru a te întâlni!! (...) am visat ani de zile să te întâlnesc iar acum nu-mi permit asta! E al naibii de scump", "1.000 de lire pentru o întâlnire? Mai ales acum, la vârsta asta... bagi oamenii în datorii. Dezgustător!", "Am economisit timp de doi ani în speranţa că biletul va fi cam 500 de lire... Nu-mi permit la aproape 1.000 de lire", "Am stat ore în şir la cozi pentru a fi în primul rând la concertele ei, sunt dedicat, dar nu bogat. 110 lire e mai mult decât salariul meu pe o săptămână. Sunt distrus. Mi-am luat şi liber o zi de la serviciu ca să o văd, dar nu pot veni pentru că nu-mi permit", au fost doar câteva dintre mesajele fanilor supărați, relatează news.com. 

Mai multe