L-a uitat pe Tom Cruise! Katie Holmes are un nou iubit

11 septembrie 2014 17:17   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Actriţa Katie Holmes iubeşte din nou! Alesul ei este nimeni altul decât cântăreţul american Robin Thicke, în vârstă de 37 de ani. Fosta soţie a lui Tom Cruise (52 de ani) a avut misiunea imposibilă să-şi ascundă idila de ochii paparazzilor, dar n-a reuşit.

Cei doi amorezi au fost zăriţi în tandreţuri, recent, într-un restaurant din New York, potrivit MSN.com. Dar zvonurile că vedeta în vârstă de 36 de ani îşi reface viaţa în braţele solistului circulă tot mai des în ultima vreme.

După ce a divorţat de starul din „Misiune imposibilă”, Katie a încercat să-şi refacă viaţa cu mai mulţi colegi de breaslă, dar fără nici un succes. Numai anul acesta, ea a vut câteva idile, între care cu actorii Jamie Foxx şi Jason Segel.

Deşi n-a divorţat oficial de Paula Patton, Robin pare mai hotărât ca oricând să-şi refacă şi el viaţa. Însă, gurile rele de la Hollywood spun că fosta soţie a lui Tom Cruise nu este decât o aventură pentru cântăreţul care de curând şi-a înşelat nevasta cu altă femeie.

Mai multe